Zile de naştere

POVESTI DESPRE UN TERITORIU MARGINALIZAT -CARARILE COPILARIEI-UN OMAGIU ADUS MEMORIEI TATALUI MEU

Incursiuni intr-un teritoriu marginalizat
Partea 2. Cararile copilariei –un omagiu memoriei tatalui meu

Mi-am petrecut copilaria intr-un sat argesean inconjurat de paduri ,unde prin anii ‘70 inca nu exista electricitate, abia dupa acea data s-a introdus in satucul meu curent electric, si odata cu aceasta am luat cunostinta de existenta televizorului. Pina atunci imaginatia mea de copil s-a hranit din plin cu basme si povesti care la virsta prescolara mi le povestea tata,in serile lungi ,ploioase sau cind frigul iernii ne aduna pe toti in casa la caldura sobei de teracota, unde focul jucaus de lemne ne mingia obrajii imbujorati de frigul de afara . Era modul cel mai placut de mine si fratii mei de a ne petrece serile lungi . Tata stia atit de frumos sa spuna povesti.Traiam efectiv emotiile si aventurile alaturi de eroii fantastici din povesti, strabateam lumi necunoscute si invaluite in mister pe cai inaripati sau pe aripile unei scorpii, sau pe covoare fermecate ce ma purtau alaturi de eroii indragiti din basme, prin locuri vrajite , pline de minuni si frumusete, unde nimic nu era imposibil. El adesea trebuia sa plece la lucru prin alte localitati departe de casa si atunci nu putea veni acasa in toate serile, venea la sfirsitul saptaminii . Cind avea lucrari prin localitati apropiate unde se putea duce cu bicicleta, venea in fiecare seara sau la 2-3 zile.

Nu era o regula prestabilita in aceasta. In serile cind era cu noi era o adevarata incintare. Tata era tinichigiu , intotdeauna a lucrat ca particular si era cunoscut in zona si in judetele invecinate si foarte solicitat la invelit , case, biserici , minastiri, scoli si alte cladiri.Era un om bun,foarte placut la vorba, avea un dar de a povesti extraordinar si i-mi amintesc ca stia nenumarate povesti . Practic noi copiii ascultam vrajiti cind el incepea sa ne povesteasca. Eu cel putin , am devenit mai tirziu cind am inceput sa frecventez scoala si el refuza sa –mi mai povesteasca , ca sa ma stimuleze sa citesc singura, o cititoare foarte pasionata. Eram uimita ca toate povestile din cartile imprumutate de la biblioteca scolii , cind incepeam sa le citesc erau intocmai cele ce el ni le povestise deja. Erau sute, poate mii. Ma intrebam cind le citise el , caci abia avea 5 clase si ulterior cind noi eram maricei si-a dat diferentele si a facut 8 clase.Tata a avut o copilarie nefericita. In perioada razboiului, bunicul a plecat pe front, lipsind multi ani caci a cazut prizoniei iar , mama lui, l-a dat de suflet cind avea 4 ani si sa recasatorit. Bunicii care l-au crescut l-au infiat cu acte cind avea vreo 15 ani pina atunci a fost tratat ca un copil sarman crescut din mila si a indurat multe umiliri si suferinta . Bunica adoptiva avea suflet bun dar bunicul era un om dur, nemios, i-l ducea cu el la munca de cind avea 6-7 ani sa –l ajute la invelit case, la taiat tabla si i-l batea adesea, mai ales ca la o virsta asa de frageda nu era el in stare sa indeplineasca cele ce bunicul adoptiv ii cerea. Bunica il mai apara certindi-si
omul si pe motiv ca are treaba si are nevoie de copil sa o ajute , il mai tinea acasa, il trimitea la scoala, asta , pina pe la vreo 9-10 ani. Dupa acea virsta nu a mai fost posibil caci bunicul il lua cu el la lucru mereu. Bunicul mai si bea si tata desi un copil a trebuit sa creasca repede si sa invete sa se fereasca de batai, sa munceasca bine si mult, peste puterile lui . Bunica i-mi povestea ca desi nu i-l nascuse ea caci Dumnezeu nu i-a dat copii era foarte mindra de el ca de mic sa dovedit a fi un copil inteligent , bun la suflet , curajos si o frumusete de baiat . El desi era doar un copil se straduia mult sa invete meseria bunicului si chiar a invatato foarte bine ca pe la vrei 15 ani era deja in stare sa faca singur lucrarile ce facea tatal lui. Cum din pacate acesta din urma avea mania alcoolului, si din aceasta cauza si pentru ca se intorsese de pe front si 6 ani de prizonierat in Siberia la rusi, cu mari probleme de sanatate, picioarele in special, de la degeraturile suferite in acei ani grei si faptul ca el continua sa consume alcool in asa masura ca devenise dependent, i- l dureau cumplit si in scurt timp au inceput sa nu-l mai ajute nici sa mearga bine, nicidecum sa se mai urce pe acoperisuri , sa bata tabla .Dupa un timp a inceput sa aibe dificultati mari si cu lucratul jos la sol la indoit tabla, lipit si alte lucruri caracteristice meseriei sale pentru ca miinile nu-l mai ajutau nici ele. Deci tata a trebuit sa preia toate lucrarile bunicului, sa lucreze pentru amindoi . Desi era inca foarte tinar, avea circa 15-16 ani . Era multumit ca
invatase sa faca bine acea meserie . Ne povestea viata lui si marturisea ca in anii aceia grei ai copilariei sale, se alina cu speranta si increderea ca munca si meseria ce reusise sa invete ,devenise nadejdea lui pentru a-si construi o viata mai buna si un viitor, ceea ce pentru un copil abandonat cum era el insemna mult. El i-l ajuta mult pe tatal sau adoptiv care tot mai des trebuia sa mearga la spitale, insa in ciuda infirmitatilor si a bolii batrinul continua sa-l oropseasca cu vorbe umilitoare, cu batai si nici nu ii cumpara o hai na mai calduroasa sau ceva de incaltat macar , toate astea au durat pina ce el a plecat militar. Cind tata a crescut si a plecat militar , la intoarcere , nu se mai lasa sa fie batut , insa vi.ata lui a continuat sa fie grea A durat aceasta nefericita situatie pina cind tata sa decis sa se casatoreasca si sa-si ia viata in propriile mini sfidind tiraniile bunicului si plecind din casa parintilor sai adoptivi, construindu-si propria casuta pe o bucata de pamint pe care a reusit sa o cumpere in sat, sa casatorit pe la vreo 25 de ani si impreuna cu mama au marit casa muncind la ea in timpul cind nu era la lucru. In aceasta casa , in satul Chiritesti, risletul Vierosu (azi se numeste comuna Uda), judetul Arges am venit pe lume eu si fratii mei . Contrariu cu cele traite de el in copilarie, tata era un parinte minunat si bun ca pinea calda, noi il asteptam sa se intoarca de la lucru si ne bucuram cind sosea, ca atunci cind soseste o sarbatoare multasteptata.Nu eram bogati dar tata reusea cu felul lui bun si mereu surizator si cu darul neintrecut de a povesti, sa ne umple viata de fericire si sa alunge plictiseala . Cind dorea sa mearga sa se odihneasca si noi stateam agatati de el sa sa joace cu noi si sa ne mai zica povesti, ne improviza cite o gluma , ne zicea vreo ghicitoare pe care nu reuseam sa o deslegam si asa se descotorosea de noi rizind si zicind ca trebuie sa rezolvam problema ce el ne o dadea sau sa dam raspunsul corect la ghicitoare ca atunci o sa ne mai spuna alte povesti .Eu si ce 2 frati mai mici ne ciondaneam intre noi fiecare incercind sa si impuna opinia in problema de rezolvat , in acest timp el se culca linistit . Mama se opunea categoric sa-l mai deranjam odata ce el sa culcat si avea si deptate ca altfel n-ar fi avut multe sanse de odihna cu noi prin preajma.
Ii datorez bunului meu parinte , ca a sadit in sufletul meu o sete neostoita si o dorinta de nestavilit de a descoperi noi lumi ,noi orizonturi pina atunci nebanuite, de a cunoaste tainele pamintului si ale innalturilor,dorinta de a nu fi oprita de nimic in incursiunile mele in tainele lumilor ,inderpartate si misterioase descrise in cartile de povesti si mai tirziu in romane, carti de istorie, de calatorii pe care le citeam cu aviditate, si facinatie ,si i-mi umpleau de farmec copilaria . Tata nu era impotriva ca eu citeam , din moment ce mergeam regulat la scoala si invatam destul de bine . Lumea in care eu traiam era o lume simpla cu legi destul de aspre, unde copiii mergeau la scoala zilnic, ca pe atunci invatamintul era oblibatoriu dar trebuia sa ajutam si la treaba in gospodarie , si sarcinile de indeplinit nu erau tocmai usoare insa nu se prezentau alternative de a te eschiva ,asa ca le indeplineam cit mai bine ,pentru a putea spera in timp liber si pentru alte activitati placute spiritului nostru de copii . Pe tatal meu il iubeam mult si el ne iubea ,era mereu surizator si pus pe glume cu noi copiii . Nu-mi

amintesc sa fi fost vreodata aspru cu noi copiii cind eram mici, dimpotriva de multe ori ne-a salvat de pedepsele ce ni le aplica mama care era cu noi acasa mereu si era satula de nazbitiile noastre .
Eram 4 frati ultima nascuta, era inca prea mica si trebuia sa-i purtam toti de grija, parintii munceau din greu sa ne intretina la scoli . Banii nu erau niciodata destui pentru tot ce am fi avut nevoie. Viata nu era usoara in general dar in ciuda neajunsurilor, mie atunci viata imi parea frumoasa si imi parea ca cerul si stelele nu-s tocmai greu de atins cu mina . I-mi simteam fiinta plina de un entuziasm si increderea de nestavilit, lucru normal pentru acea virsta .
Gratie pasiunii mele pentru lectura, de pe la virsta de 9-10 ani i-mi creasem o lume a mea ,paralela cu mondo cotidian, unde evadam cu orice ocazie cind sfirseam cu inpovaratoarele activitati cotidiene si cind scapam de supravegherea ochilor de argus ai mamei care aspira sa faca din mine o viitoare gospodina , capabila sa spele, sa gateasca, sa coasa si sa cirpeasca la perfectie asa cum era ea, pentru ca mai tirziu cind venea momentul maritisului sa-i fie usor sa ma capatuiasca cu vreun candidat vrednic de prin zona. Aspiratiile ei insa nu prea concordau cu ceea ce i-mi doream eu , si de aici deja se contura la orizont , eternele diferente de opinii dintre generatia tinara si cei batrini. Prin anii 1970 frecventarea scolii de catre copii era obligatoriu prin lege ,cartile erau gratis, si mie i-mi placea sa merg la scoala . Distanta intre casa si scoala era destul de mare, vreo 4 km. Si existau 2 cai pentu a strabate zilnic acest drum:Calea care mie si fratelui meu Ionica, ne placea sa o facem pina la scoala, era peste Geamana. _Trebuia sa plec de acasa ,prin gradina catre muchia Gemenii ,coboram intr-o vale pe poteca prin padure,- pe drum ma gaseam cu prietene ,prieteni si colegi de scoala din sat cu mine ,din Chiritesti si de la Coada Ciresului; abia ce coboram coasta inainte sa ajung la girla ce strabatea valea, ma intilneam cu doua vecine si prietene, Rodica si Georgeta. Dupa ce treceam girla,treceam de putul cu citura de lemn si imprejmuit cu un gardut de uluci frumos , cu un pirleaz peste care treceam ca sa intram sa bem apa, sau pur si simplu scoteam apa cu citura din put si o puneam in jgheabul lung de lemn unde oamenii satului adapau vitele insetate si incepeam sa pirdem timpul jucindu-ne, stropindu-ne din belsug cu apa rece ca gheata , mai cu seama in zilele calduroase cind grupul se marea cu alte fete si baieti ce mergeau la scoala sau pe care ii intilneam ,ei pascind vitele pe poiana inverzita din preajma putului. Ne continuam apoi drumul catre scoala cu ghiozdanele in spate pe poteca ce continua sa urce de la put in sus, serpuind peo coasta tot prin padure, printre salcimi si mai sus printre stejari si goruni umbrosi unde trilurile pasarelelor ne insoteau, cite o veverita neastimparata salta fara veste dintr-un copac in altul facindu-ma sa tresar sau gusteri verzi se miscau printre frunzele uscate si printre radacinile tufisurilor ce margineau poteca ce urca pina in Greban ,un delusor cultivat cu pruni si unde mai la deal de potecuta noastra se zareau un pilc de pomi si tufisiuri ce ascundea vederii un lac sapat de oameni , pe malurile caruia cresteau tufe inalte de liliac si era o poienita cu flori de margaritar alb si cu multi stinjenei albastri , citiva visini si pruni, si vero 4 case rasletite pe coama Grebanului , de fapt satul Greban. Pintre pruni si un lan de porumb sau secara , in functie de ceea ce era semanat in anul respectiv, continua sa serpuiasca poteca ce ducea catre scoala . De aci incolo, ni se alaturau alti copii de prin Dealul Gemenii si din Greban ; ,Dan, Mariana, Mimi, Marian,Gigi etc. Dupa ce strabateam Grebanul, coboram o alta coasta prin padure pina in cealalta Geamana,traversam si aici o girla, si mergeam dea lungul acelel vai inverzite si marginita de padure de salcim , stejar si alte specii de foioase . Pe vale cresteau meri padureti, pruni, macesi ,pe malurile girlei ,salcii pletoase, anini si covorul ierbii era smaltuit cu flori de cimp , in special papadii, musetel, madgarete iar drumul pina la scola mai cu seama cind timpul era bun era o incintare s-al strabat desi era destul de lung, aproape o ora de mers.Dupa ce strabateam o buna bucata de drum prin acea vale unde intilneam copii cu vitele la pascut de prin satele ce cresteau pe coamele dealurilor vecine sau satence ce adunau vreascuri pentru foc , pe coaste si carau in spate sau pe cap sarcinile cu vreascuri ducindule acasa . Adunatul vreascurilor uscate ce erau din belsug prin padure .era ceva obisnuit, o faceam si eu si mama si toate femeile din sat, si le folosem la gatit, lemnul fiind unicul combustibil , buteliile pe atunci erau un lux si se procurau greu, pentru incalzit iarna oamenii cumparau lemne, dar vreascurile nu erau de prisos. Noi scolarii ne continuam drumul veseli si galagiosi catre scoala, poteca noastra incepea sa urce pieptis printre copaci si arbusti pe sub gradinile satenilor din satul Salistea ,ajungeam pe muchea dealului si continuam alte 10 minute sa urmam sinuozitatile cararii ce serpuia marginind o livada de meri de a carei intretinere se ocupa scoala generala Salistea cu ajutorul nostru al elevilor, in orele de practica agricola, dupa care cararea dadea in strada principala ce vine de la Vedea, trece si prin Salistea si continua pina la Uda si mai departe spre Moraresti , Traversam deci aceasta strada si eram deja in curtea scolii generala Salistea unde noi copiii din satele vecine , in vremea aceea am urmat 8 ani studiile, alta scoala mai apropiata nefiind prin imprejurimi.
A Doua cale pentru a merge la scoala, era prin sat pe drumul principal , din Chiritesti ,ce la rascruce cu satul Diconesti face o curba si coboara pina la Salistea Vale unde e un pod peste o girla adinca , aceeas girla ce strabate vaile Gemenelor, si continua cursul pe lunca si se varsa in riul Vede.Abia trecut podul care pe atunci era cam subred , drumul formeaza o rascruce cu soseaua principala, ce la stinga merge catre Vedea si in dreapta urca catre Salistea in deal , si mai departe duce la Uda. Catre scoala noi o luam in dreapta si urcam circa 3 km pe soseaua aceasta pina ajungeam la scoala. Calea aceasta era mai lunga, cca. 5 km. si era preferabila cund timpul era ploios , si cind ne intorceam de la scoala seara pe intuneric. Soseaua era pietruita , asfalt sa pus abia dupa 2005 .Scoala Salistea pe atunci era destul de acceptabila erau in clase sobe de teracota , focul se facea cu lemne, apa se aducea de la fintina din apropiere intrun recipient mare cu robinet, si toaleta era afara in gradina scolii, exista o biblioteca , un laborator de chimie unul fe fizica si profesorii erau in general destul de competenti si cu pregatire buna. In spatele scolii era un teren de sport unde se desfasurau pe timp bun orele noastre de sport, alaruri de scoala in aceeas curte se afla o alta cladire unde functiona un camin cultutal, si o gradinita de copii.In camin se tineau serbarile scolare, serile de sfirsit de saptamina se dadeau filme, adica functiona ca cinema ,si discoteca pentru tinerii din zona. Nu era un lux dar cel putin exista. Azi se pare ca scoala nu mai e in buna stare pentru ca vad copii chiar si din ciclul primar ca merg la scoala la Vedea care e la vreo 8 km de satul meu, in conditii destul de grele, cu acelas microbus supraaglomerat cu care merg si adultii si care mai si intirzie destul. Pe aceste meleaguri viata nu a fost usoara nici in trecut si nici in ziua de azi . Drumurile sunt in mare parte doar pietruite , chiad si portiunea asfaltata ce vine de la Vedea catre Salistea e plina de gropi, nu exista conducta de gaze sau apa curenta , doar lumina electrica. Cine i-si permite sa construiasca o baie, se alimenteaza cu apa de la puturile din curte daca au asa ceva . Pe deal nu toti au un put in curte, mai multi din sat vin la put la cine are sau merge in vale la fintina sa –si aduca apa de baut cu bidoanele. Pina prin 1980 i-mi amintesc ca neavind o fintini in curte , fetele si femeile din sat, deci si eu mergeam la fintina in vale, aproape 2 km cu o galeata si o glamnica ce era facuta din cirpa, perfect rotunda , in forma de colac si de un diametru ce se potrivea perfect sub fundul galetii de apa, iar interiorul era gol, in genul covrigului si dupa ce umpleam galeata de 10 -15 litri cu apa, puneam glamnica pe cap si galeata deasupra si in asa masura eram obisnuite inca din copilarie sa facem asta ca urcam poteca de la fintina ce serpuia printre tufisuri si copaci pina acasa in sat cu galeata plina cu apa ,cu miinile in buzunare, daca nu mai aveam in mina si vreun bidon sau o alta galeata mai mica plina si aceea cu apa, de carat. Pentru noi era ceva absolut normal si cotidian , chiar placut cind eram in grup si tindaleam cu galetile pe cap, cu prietenele la taclale, intirziind ceva mai mult intoarcerea acasa . Vitele satenilor erau adapate si ele seara la fintinile din vale care erau vreo 3 in total, pentru satele Chiritesti, Diconesti, si Coda Ciresului, sau acasa li se da la animale si la pasarile de curte apa din lacurile din gradinile satenilor unde era acumulata apa din ploi, din ninsori, ispre pentru spalat , facut baie si pentru animale.Pe atunci erau putini care aveau puturi cu apa potabila in curte.
In fiecare familie cum e si normal la tara, exista gradini de legume, flori pomi desi un sistem de irigatii afost inexistent in trecut si azi e la fel. Plantele ce se planteaza in gradinile de legume, se uda cu apa din lac , se cara apa cu galeata si se pune la fiecare planta cu cana barem pina ce plantele se prind. In anii secetosi oamenii aduc cistrene cu apa sa puna in lacuri .
Cu toate aceste neajunsuri si vitregii ale vietii oamenii de pe la noi au invatat sa –si infrunte destinele cu optimism , sa se bucure de ceea ce-i bun in viata . Prilejuri de bucurii mult asteptate de noi copiii si pentru tineri, erau sarbatorile de peste an cu obiceiurile si traditiile ce s-au tramandat de veacuri , prilejuri cu care cei ce nu mai erau in sat fiind imprastiati prin orase ,mai pe departe fiecare unde si-au facut un rost, o familie sau aveau serviciul, se intorceau in sat co ocazia diverselor sarbatori ca Paste, Sfinta Marie cind in satul nostru si in cele vecine e un obicei, ca se fac pomeni la setrele din sat, nu pentru morti ci pentru vii. Satencele noastre gatesc bunatati, si pe la orele prinzului le duc cu cosuri mari, la setre , le intinde fiecare pe masa care ii apartine , pentru ca fiecare are o masa a sa la setre, preotul vine si binecuvinteaza bucatele dupa care toti prezentii din familii se asaza la mese , fiecare unde prefera, si preaznuiesc. Atunci exista ocazii pentru toti ,rude, prieteni vechi , fosti colegi de scoala sa se regaseasca, sa se lege din nou vechi legaturi intrerupte din cauze diferite, ce i-a indepartat pe unii de altii . Luni dupa Paste in Chiritesti Salistea, Diconesti ,Govara si cam peste tot prin comuna, se pastreaza traditia aceasta ,deasemenea astfel de pomeni cu praznuire la stre se mai fac pe 15 august de Sf. Maria, de Lasatul secului , Simbata mortilor cind se face mincare de post. In ziua de azi aceste obiceiuri incep si la noi sa-si piarda din frumusetea si importanta de altadata, satenii sunt in mare parte oameni batrini, caci multi din cei tineri au plecat din sat.
Sfirsitul partii 2. -Giurgiu maria.

,

Vizualizări: 151

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


ACTIV
Comentariu publicat de maria giurgiu pe Decembrie 9, 2014 la 8:16pm

Multumesc de popas si apreciere doamna Lenus! Cu mult drag Maria!


admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Decembrie 3, 2014 la 10:15am

Frumos Maria!

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->