Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

 

Noaptea s-a cuibărit la mine in fereastră. Aerul este puţin rece si dulceag. În întuneric, se disting coroanele copacilor.

Am fost ravăşită o perioadă lungă de timp iar acum, după o bătălie grea cu mine, încerc sa mă regăsesc. Mă simt ca un copil care face primii paşi şi încearcă să pipăie atâtea nuanţe din curcubeu.

Sunt ca o mireasă în ziua nunţii. Lumea pe care încerc să o recunosc acum, fusese în interiorul meu, dar nu descuiase nimeni uşa. O încuiasem eu,cine mai ştie când...Cum?

Zăvorul greu, de la această intrare se numea Resemnare.

Am încuiat Iubirea, Toleranţa, Demnitatea, Speranţa, Adevărul şi Credinţa. Ani de zile m-am ospătat cu Iluzia. Am mâncat şi totuşi îmi era foame! Am avut prieteni şi mă simţeam singură! Am trăit în belşug şi totuşi mă înconjura atâta pustiu...

Regina care domnea în lumea mea se numea Aparenţa.Trăiam haotic ca toţi ceilalţi din jurul meu. Am fost tânără şi-am fost înfrântă. M-am rătăcit, încercând să trăiesc după convenienţe...

Am urcat pe acea scară şubredă treaptă cu treaptă. La inceput am cunoscut minciuna pentru că zâmbeam fals oamenilor şi mă minţeam că sunt fericită.

La a doua treaptă m-am întâlnit cu orgoliul care îmi şoptea în ureche că trebuie să fiu deasupra tuturor şi că nu trebuie să accept nici zâmbete, nici bunătate, nici ajutor... Minciuna şi orgoliul erau împletite!

Aşa a urmat mândria de sine.Apoi a apărut acel sentiment de dominare, acea beţie a puterii...

Dintr-odată observi cum treptele se îngustează. Urci mai uşor şi totuşi mai nesigur pentru că descoperi Deşărtăciunea. Simţi cum foamea nu ţi-a fost potolită niciodată, iar la uşa încuiată, se aud tropote zi şi noapte.

Vine o vreme a lacrimilor care curăţă zăvorul ruginit. Ochelarii aburiţi sunt şterşi iar imaginile devin tot mai clare. Prin ceaţă zăreşti Speranţa, cu o siluetă subţire şi te miri cum de a rezistat atât de mult timp...

Aşa am simţit şi eu! A trebuit să şterg ochelarii şi să ciulesc urechile. Am întins mâna după ajutor! Am strigat!

Nu a fost nevoie să strig prea mult, pentru că tropotul închisorii mele nu era auzit numai de mine. Erau mulţi, foarte mulţi, cei care auzeau la fel.

Aşa am descoperit că sunt oameni care nu greşesc scara. Sunt la înălţimi ameţitoare şi totuşi în vârful piramidei lor
stă Modestia. Am început să înţeleg cum se potoleşte setea.

Sunt la primul pas adevărat prin viaţa mea.

Acum zâmbesc florilor, pentru că au înflorit, ploilor pentru că mă curăţă, oamenilor pentru că există, pur şi simplu...

Demnitatea s-a cuibărit în cotlonul inimii mele şi mi-a inundat fiinţa cu Linişte. Zâmbesc! Aştept dimineaţa... care
ştiu...Va fi diferită!

Vizualizări: 32

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Septembrie 19, 2011 la 5:16pm

Am lecturat cu plăcere...Foarte frumo.

Felicitări! Cu prietenie Lenuş

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->