Zile de naştere

 DSC00254

Înlănțui în durere gânduri sfinte,
sacre cuvinte;
strâng cu sfială doruri ce mă plâng
și-n zori mă frâng.

Înlănțui amintiri vechi ce-s deșarte
în vers de noapte;
mă-mbăt în lacrimi și iubiri apuse,
tristeți nespuse.

Înlănțui infinitul și îl transform în piatră,
în altă soartă;
îl cânt pe strune de vioară și-adun ploi
în poeme noi.

Înlănțui obosită, furtuni care-s absurde
fantome surde;
rătăcind dimineața, în valuri ce-s târzii,
și-n poezii.

Mă-nlănțui, necuprinsă, pe mine în trecut
cu umbre de-absolut;
și m-arestez în mine, lăcătuind secrete
azi desuete.

Vizualizări: 64

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


admin
Comentariu publicat de Gabriela Mimi Boroianu pe Mai 18, 2015 la 4:29pm
Frumos și profund. Felicitări!

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->