Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

                                    Motto:  În cetatea postmodernă

                                                Calea de parcurs e ternă,

                                                Străzile-s fără valoare,

                                                Nu mai au indicatoare.

Discret prezentă-n orice colţ de stradă

Iubirea geme, tristă, în durerea ei,                

privindu-ne cum ne-agităm prin mall-uri, 

strivind sub tălpi stări, sentimente şi idei.

 

Maşina fuge pe şoseaua moartă -  

tehnologie grea de tablă şi de fum,  

iar de se crede operă de artă

nu-i vina ei, ci-a unui veac postum.

 

Zâmbind ironic de pe-un soclu-n trepte

statuia vreunui biet erou de toţi uitat 

zilnic, în demnitatea-i ignorată

se miră de sintagma „om civilizat”.

 

Şi timpul curge mai rapid la vale

cu facebook-uri, tablete şi mobile,

fast-food-uri, pub-uri, săli de coafare,   

prin inimi pustiite, seci, sterile.  

     

Un cerşetor trimis, poate, din ceruri

întinde tandru mâna către viitor.

Trec morţi pe lângă el, grăbiţi şi negri

Şi îi întind, cu gesturi goale, banul lor.

 

Biserica, uitată-n colţ de vreme,

mai trage clopote târzii, fără ecou,

că morţii-s surzi, timpanele li-s sparte. 

Le mai aude doar statuia de erou.

 

Şi timpul curge mai alert la vale,

şi-n unda lui cadavre calde-nşiră,  

şi oamenii,-n statistici, cred că-s vii

doar pentru că inspiră şi expiră. 

Vizualizări: 60

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


INACTIV
Comentariu publicat de Florin T. Roman pe Iunie 24, 2016 la 1:48pm

Mulţumesc, doamna Mihaela.


ACTIV
Comentariu publicat de Mihaela Moşneanu pe Iunie 23, 2016 la 4:53pm

Mi-a plăcut foarte mult.

Aceste versuri exprimă foarte bine realitatea zilelor noastre.

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->