Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Rugăciunea adevărată vine din iubire,

Spune-o mereu şi vei primi mântuire,

Să-l iubeşti pe Domnul , cugetă mereu,

În gândul tău lăuntric să fie Dumnezeu.

 

În lumea largă la toţi ne dă ascultare,

Nu ţine cont  de un rang mare,

Suntem în faţa Lui îmbrăcaţi la fel,

Noi credem aici că suntem altfel.

 

Mintea şi inima să fie libere mereu,

Când te rogi să fii lângă Dumnezeu,

Pregătit pentru o curată rugăciune,

Care te învaţă să faci fapte bune.

 

Vorbeşte frumos şi fii în viaţă umil,

Dar niciodată să nu fii fals sau servil,

Domnul ne învaţă să fii  milostiv,

Să nu cauţi pentru harţă un motiv.

 

Sunt mulţumită de tot ce El mi-a dat,

Să fiu un suflet curat m-a învăţat,

Mă rog şi-i mulţumesc  Domnului Iisus,

Aprin candela  pentru cel care s-a dus.

 

Eu spun mulţumesc pentru a noastră pâine,

O împart mereu cu bucurie,  cu oricine.

Îmi place primăvara atât de minunată,

De o sfântă sărbătoare binecuvântată.

 

Pace şi iubire pentru al lui mare popor,

Cănd valurile se ridică ne vine în ajutor.

În rugă zilnică voi rosti nume înaintea Ta,

Şi te rog Doamne ai grijă de casa mea.

 

Vizualizări: 59

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->