Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

remember

 

să fie bătrâneţea timpul fericirii noastre

animalul din noi a murit demult

rămânem doar cu sufletul trăind printre

forme luminoase şi vagi ce nu-s încă beznă

oraşul din tinereţe care se rupea în mahalale

până prin munţii fără de sfârşit

s-a transformat într-o imagine vagă

cu străzi tulburi şi case vechi cu prispe brâncuşiene

timpul meu a semănat cu al lui Democrit din Abdera

care şi-a smuls ochii ca să poată gândi

imaginile erau prea mincinoase şi pline de penumbră

totul atunci curgea parcă pe un povârniş

şi semăna cu eternitatea

prietenii mei s-au dus la cele veşnice

şi nici femeile nu mai sunt ce-au fost odată

altele sunt cotiturile alte litere au cărţile

dar toate acestea nu mă înspăimântă

ele au o dulceaţă şi o întoarcere spre luminile

tinereţii în centrul meu tainic

ce-au fost toate aceste drumuri decât ecouri şi paşi

femei bărbaţi agonii învieri zile şi nopţi

răstimpuri între vise şi vise clipe infime

ale unui ieri care a trecut ca o melopee

am ajuns în centrul meu privesc în oglindă

îmi iau cheia şi descui uşa întrebându-mă

cine sunt eu şi încotro mă îndrept…

 

 

 

vineri, 31 iulie 2015

 

Vizualizări: 32

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


INACTIV
Comentariu publicat de Ion Rodica Nicoleta pe Iulie 31, 2015 la 10:34am

frumos! 

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->