Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

Repugnare și extaz (capitol din romanul Răpănoșii - prima parte)

 Urâtă noapte avuse, stearpă, insipidă, fără cine știe ce sentimente și cu multe semne de întrebare. Nici nu știa cum să catalogheze dulcile momente ale revederii. Maia nu îl așteptase așa cum o tot făcea de obicei: din toată sărăcia ei să îi încropească o masă, niște ochiuri cu cartofi prăjiți, sau o bucată de slănină cu ceapă și una de brânză, îl întâmpinase pur și simplu doar cu o cafea călâie. Fata fu deosebit de rece, și iubirea lui pentru dânsa se desfășurase mai mult de voie rea decât de voie bună. Stătuse tot timpul cu capul lăsat într-o parte și cu privirea undeva în gol atunci când se străduise să se bucure de dânsa. Din discuțiile avute a reieșit că încă nu își revenise de pe urma pierderii tatălui și că acum se vedea nevoită să se ocupe cu câte zece treburi deodată. Nici mamă-sa nu a mai fost la fel de vorbăreață și prietenoasă așa cum o făcea cu ocazia venirii lui pe acolo, și nici nu l-a mai ademenit cu gogoși făcute de dânsa după cum îi era obiceiul. Dacă apela la propria lui corectitudine poate chiar o înțelegea pe femeie, încă nu mai pierduse pe nimeni, deși știa că pentru un om o pierdere umană era greu de suportat. Îi era oarecum anevoie să se împace cu gândul că mama Maiei nu ieșise din cameră ca să îl vadă nici măcar de curiozitate, deși trecuse mai mult de o lună de când nu se mai văzuseră. Nu se pricepea la alinatul suferinței. Nu se pricepea să și-o aline nici măcar pe a lui, așa că se bucura pe jumătate de dezinteresul femeii.
Își fumă țigara în curte. Fumase puține țigări la viața lui, mai multe de când începuse armata, sau pe secția de arest de la poliție, însă în momentul de față simțea mult nevoia să se preocupe cu acest lucru. Observă curățenie și ordine în jurul lui: lemnele tăiate, parcelate în movile, cușca lătrătorului reparată, curtea măturată, cotețele animalelor curățate, căpițele de fân înalte, de păreau să se încrucișeze cu bolțile chele ale copacilor, straturile grădinii atent săpate. Își dădu seama pe loc că poate Maia era cu mult prea obosită, sătulă de munca izvorâtă din trupul plăpând, alb, nepotrivit noii sale posturi, de țărancă.
Un sărut stângaci pe unul din obraji, urările unui drum bun, sfatul searbăd ca să aibă grijă de el, întoarcerea ei repejor în casă, cam aceasta fu despărțirea Maiei de el, și la fel de fragilă fu și detașarea lui de dânsa, cumva eliberatoare, plecând cu dorința că o să o găsească mai fericită la următoarea întâlnire.

Nici nu se comparau momentele avute cu o seară în urmă cu cele pe care le trăia acum. Mașina, veche, supraviețuitoarea unui regim lung, hrănită cu tot felul de carburanți înlocuitori, mai mult cu uleiuri, spirtuase și alcooluri metilice, mergea cu un motor tors, liniștitor oarecum, în ciuda istoricului pe care li-l făcea șoferul cel voluminos, cu un zâmbet satisfăcut care îi predomina pe chipul îmbujorat de fălcile sănătoase, cu toate că ceilalți trei tovarăși de pe bancheta din spate nu păreau deloc atinși de afinitățile lui, ci de frumoasele lor trăiri de moment. Atenția distributivă a celor patru călători era împărțită în două universuri diferite: șoferul grăsun zâmbea, gândindu-se la procedeele și legile fizice ale echilibrului: când conducea singur sau chiar cu persoane mai puțin ponderabile, mașina la care ținea foarte mult și care îl scosese dintr-un regim în care predomina descurcarea pe cont propriu a fiecăruia, mergea mai mult într-o rână, uzându-i cel mai adesea — și asta spre cea mai sinceră disperare a lui — numai anvelopa din față. Acum se mira de mersul ei extrem de lin, căci voluminoasa domnișoară care ședea în mijlocul banchetei din spate o echilibra din plin, și la fel de plin, se bucura și el de sincera zbenguială și fericire cu care îi rula caroseria, desprinsă cumva din propriul lui suflet.
Pe bancheta din spate atmosfera era alta, galantă, demnă descrețirii norilor, marcată de voie bună și iz de distracție. Domnișoara mult prea plinuță era flancată dintr-o parte de cel care purta cu demnitate ponosita uniformă de militar și din cealaltă de cel care și-o lăsase pe cea de pușcăriaș acasă. Cel din urmă își fructifica cele două zile de permisie la maximum și se străduia să scotă din orice clipe de fericire. Mașina încetini involuntar, frânată de șirul autovehiculelor din față, prilej bun ca Sabin Nebunu să deschidă geamul prin dreptul unei stații de autobuz aglomerată de călători și să latre ca un câine pichinez la dânșii.
-Bă, Nebunule, vezi că atragi naibi atenția asupra noastră, și dacă mă opresc gaborii mă prind fără asigurare la mașină! îl luă la rost Buldozerul, fără nicio urmă de umor pe chip.
Sabin încă mai râdea de unul singur de gluma ce-o făcuse pe când închidea geamul cu supunere…
Înăuntrul caroseriei se auzea numai huruitul motorului, care ori se ambala prinzând spor cu vioiciune, ori își calma turația când era acționat de frâna călcată de piciorul vigilent al șoferului. Și aceste manevre tot durau de o bucată de vreme.
-Că aglomerat mai e! constată militarul.
-Ehe, e oră de vârf! se înveseli brusc Buldozerul.
-Acum s-au găsit și scalvii ăștia să iasă de la muncă, exact când ne pregătim de-o aventură a vieții! spuse și Sabin Nebunu’, după care își mută cu admirație privirea la domnișoara durdulie pe care o avea în stânga.
Autovehicolul nu mai frâna, însă se târâia pe lungul bulevard fără spor, cam cu viteza tractorului. Caroseria, tapițeria, sistemul de rulare și celelalte accesorii scârțâiau jalnic, în ciuda bucuriei celui de la volan, care savura din plin adierea unui tors imaginar al motorului obosit de vremuri. Din când în când doar ștergătoarele îi mai scoteau din această inerție umană care se abătuse asupra lor, cu stări diferite, înlăturând cu scrijelituri puternice aburii de ceață care se depuneau cu repeziciune pe parbriz.
Domnișoara durdulie, care echilibra cu mare atenție balansarea mașinii, nu reacționa nicicum la ochii lacomi ai partenerelui din dreapta, cel care nu mai purtase de câteva luni un costum monden, deși știa că era atent admirată. Fără să-i privească, îi simțea pe amândoi cu ochii țintuiți asupra ei, însă cel din dreapta exagera cu contemplarea. Scruta doar parbrizul, dând tuturor senzația că era doar ea cufundată în catifeaua confortabilă a banchetei din spate. Cel în costum monden se foia nervos, bazându-se ca prietenul în uniformă militară să deschidă subiectul și, cum nu se grăbea deloc ca să o facă, sparse el tăcerea, cu mult sentiment și o însemnată doză de tandrețe. Îi arse domnișoarei durdulii un dos de palmă peste umărul masiv și feminin și o întrebă cu delicatețe:
-Auzi, fă, pe tine cum te cheamă?
Cortina liniștii se împrăștie de pe chipul fetei, iar sobrietatea i se schimbă numai în zâmbete. Îl studie pe Sabin cu stăpânire de sine, orgoliu și superioritate, numai pe sub sprâncene, și îi răspunse la întrebare cu o altă întrebare:
-Cum ți-ai dori ca să mă cheme?
Zâmbetul partenerului se stingea treptat. Luciul ochilor i se întunecară ultimii. Pe chip îi apăru apoi o umbră glacială. Îl încuraja în această transformare crucială și Buldozerul, care, pe lângă ascultatul torsului imaginar al motorului, auzea și foiturile celor din spate, iar acum se puse pe un râset sănătos, ce părea scos a panaramă. Din toată această încordare, din toată această scrutătură emanată din niște ochi cinici care își transmiteau energia pe sub gene, un nod în gât îi dislocă o cursă vizibilă de dus-întors a mărului lui Adam.
-Lasă vraja, că-ți trag un dos de palmă peste scăfârlia aia a ta atât de insolentă de ți-o mut din loc!
Fătuca, obișnuită cu astfel de situații, nu se pierdu cu firea, sau se străduia cu multă dibăcie să nu o arate, îi răspunse cu același zâmbet, luminos, de dădea viață întunericului dinăuntru:
-Mă numesc „Prințesa”!
Primul care scoase din adâncul gâtlejului un râs barbar, menit să se audă și din desișul codrului, fu Buldozerul, urmat de cel scos în ciudă al lui Andrei Godean, apoi urmă și cel al lui Sabin Nebunu, un rânjet cald, mai mult decât coordial, etalat cu cea mai mare sinceritate. Sabin prinse să o mângâie pe obraz cu gingășie, ușor ca o părere, întocmai căderii unei pene. La fel de lin o ciupi de obraz, alintând-o:
-Prințeso, prițesica mea…
Râdea și domnișoara durdulie, acoperind cu spor torsul imaginar al mașinii obosite. Amprenta bunei înțelegeri și a prieteniei se așezase cu succes pe spiritele celor din interior. Din toată această veselie, Sabin Nebunu se aplecă să culeagă ceva anume de sub banchetă. Deși cotrobăia cu preocupare, râdea mai departe de mama focului. Știa ca pe propriile buzunare goale mașina Buldozerului, cu care adeseori participase pe la tot felul de acțiuni: de recuperare, de impunere a taxelor de protecție, de intimidare a concurenței, că de, orașul era mare și se întindea pe mai multe cartiere, iar ei ajunseseră binișor să se extindă. Găsi și măciuca de baseball, scurtuță, confecționată la strung, din dur aluminiu. Râsul încrezător al prințesei se stingea treptat când începu să o lovească cu delicatețe peste greabăn, încet, cât să nu îi rupă vreo vertebră, dar și destul de tare ca fata să înceapă cât de curând să zbiere:
-Ce dracu dai așa, bă, Nebunule? Ți-am zis doar să îmi spui cum vrei!
-Păi asta și fac! îi explica Sabin printre desele lovituri și, deși grăsimea de pe greabănul durduliei îi servea ca un scut protector, fata se contorsiona de durere:
-Au, nu mai da că doare tare, te rog frumos!
-Ține, Prințeso! îi strecura Sabin Nebunu printre gâfâieli.
-Mă cheamă, Angelica! gemea nevinovata făptură.
Văicărelile de așa numită durere îl enervau treptat pe Godean. Își aducea aminte subit de Maia, parcă făcea la fel atunci când îi mai aplica din când în când câte-o mamă de bătaie, de sărea cămașa de pe dânsa, așa, ca să îl țină minte. Îl enerva acum și despărțirea mai deunăzi de dânsa, căci nu se petrecuse întocmai cum plănuise. Începu și el să îi care grăsanei o sumedenie de pălmoace, și țipetele acesteia îi hrăneau cu stoicism cinismul. De la loviturile cu palma trecu la pumnii de box, căci acestea din urmă îi amorțiseră. Sucea pumnul când acesta îi penetra umărul fetei, ca să îi provoace efecte cât mai dureroase, de moldamin.
-Aoleeu—răcnea nefericita amazoană—unde m-ai adus Buldozere, că mă omoară ăștia, zi-le să înceteze!
De la rânjetele delirante, Buldozerul trecu la cele de îngrijorare. De-abia scăpase de închisoare, stătuse în penitență doar trei luni în loc de doisprezece, căci pușcăriile colcăiau de nelegiuiți mărunți, și nu mai aveau loc pentru cei serioși, numai furtul unei găini îți dădea vreo trei ani, și foametea era din ce în ce mai mare… Trebuia să intervină, căci nu voia să intre din nou acolo. Chiar primise apropoul să devină cucuana celulei, și faptul acesta îl îngrozea peste măsură. Nu avu însă promptitudinea să intervină la timp, Angelica se aplecă cu o deosebită vioiciune peste genunchii lui Godean, deschise portiera și vru să se arunce din mers. Sabin Nebunu fu mai sprinten, o prinse de ciuf cu putere și o reintroduse înăuntru.
-Treci înapoi, că mă superi rău de tot! răcni la dânsa. E mai bine să mă superi doar pe jumătate, crede-mă, e mai bine pentru toți, căci încă sunt calm, dar dacă te tot străduiești poate că o să reușești să mă…
Nu mai termină ce avu de spus, frâna pe care o puse cu isterie Buldozerul îi făcură să se lovească de spetezele banchetelor din față pe toți trei. Îi scrută cu niște ochi sfredelitori pe fiecare în parte:
-Ce dracu v-a apucat? Ne-am întâlnit în noaptea asta ca să ne distrăm, nicidecum ca să facem moarte de om! îi scuipa pe când se rățoia la dânșii. Și tu nu mai fă dracului pe grozava, că te linșează ăștia! îi arse Angelicăi o palmă direct în creștetul capului, după care se întoarse și demară în trombă.
Motorul începu să se isterizeze, odată cu tensiunea șoferului. Ceilalți tăcură mâlc, și nici măcar nu puteai ști dacă se mai studiau în întuneric cu dușmănie. Mașina înghițea bloc după bloc, lăsa în urmă semafoarele inactive și intersecțiile slab iluminate, trecea de halele și fabricile reduse la jumătate din capacitate de către noii conducători iubiți, și pătrunse până la urmă în plin câmp. Din depărtări munții se conturau anemic, și numai unirea lor cu zările le trădau prezența. Ca prin minune drumul era deosebit de liber, iar pe contra sens aproape că nu se ivea niciun autovehicul, doar întunericul posomorât de toamnă târzie încerca să le mai țină de urât. În acea noapte, nici măcar stelele nu se încumetară să iasă pe cer. Dădea să plouă, iar în munți chiar să ningă. Din când în când câte-un pâlc de luminițe amintea de existența vreunei case, sau chiar a vreunui motel, iar unele mai bolnăvicioase veneau din cabinele camioanelor trase pe dreapta, ca șoferii acestora să se odihnească sau, lăsând la libera interpretare, poate că se desfătau în brațele vreunei fetișcane culese de pe marginea drumului. Recunoșteau localul din depărtare, cu elicele morii de vânt care îi dădeau o înfățișare aparte. Sabin Nebunu începu să se încalțe, Godean își încheia vestonul și fata se uita cu nerăbdare la locul unde trebuia să coboare, căci nu mai suporta să fie prinsă în menghina presiunii celor pe care îi avea lângă dânsa. Singurul cuprins de stăpânirea de sine era Buldozerul, o stăpânire perceptibilă, demnă de a stârni invidia până și a celor mai aroganți britanici. Trecu pe lângă celebrul complex motelier „Moara în Călduri”, spre neascunsa panică a celor din spatele lui. Deși vorbeau numai pentru ei, murmurele de atenționare puteau fi cu ușurință perceptate.
-Vezi că ai trecut de locație! se auzi glasul cristalin al Angelei.
Calmul și absenteismul șoferului îl adâncea într-o stare ciudată de autism, parcă se credea singur în mașină, parcă uitase de ceilalți.
-Uite-acolo o parcare — se ridică în picioare grăsuna, prinzând dintr-o dată aptitudini de șoferiță, deși nu avea carnet de conducere. O bagi acolo ca să ai loc de întoarcere! Ce să-i faci dacă nu ești atent și îți merge mintea brambura…
Angelica observa cum acul acceleratorului urca în loc să se coboare, și mare le fu mirarea când trecură în viteză pe lângă parcarea indicată. La fel de isterizat, Buldozerul îi transporta precum sacii de cartofi, atacând cu crize curbele strânse ce conturau urcușurile împădurite de munte. Și îi tot conducea așa fără încetare, luptându-se cu desișul întunecat al codrului. Andrei Godean zâmbea a ironie, și și Sabin Nebunu se puse pe o tăinuită distracție. Văzându-se ignorată cu obrăznicie, Angelica îl dojenea pe șofer din spate:
-Luate-ar naiba de prostănac! Unde te duci? Răspunde!
Își permitea, căci îl cunoștea de câțiva ani buni pe Buldozer, el îi găsea de muncă, el o ducea să se detensioneze prin cluburile populate de înaltele societăți, printre oamenii care jucau biliard, popice, la jocurile de noroc unde stăteau până la orele târzii ale nopții, el îi făcea relații neprețuite cu capii sau bandele celebre de cartier, sau o aducea până la înalții consilieri ai primăriilor; ori ea îl calma, căci pe umărul ei se apuca să își plângă necazul, și în cele mai intime locuri ale ei își descărca seva amarului. În momentul de față o ducea în mijlocul înaltei protipendade, ca să asculte muzică bună, de petrecere, cu influențe predominant orientale.
Buldozerul mâna autoturismul ca un balaur, devorând distanța străjuită de întunecimea nopții. Orice oază de lumină îi dispăru din retină, chiar și beculețele sărăcăcioase care țineau de urât stâlpilor de înaltă tensiune, rămase întovărășit doar de ledurile anemice de la bord și farurile puternice ale caroseriei tocmai bune de casare. Pe margini, ca într-o părere, de-abia puteai ghici conturul brazilor semeți, adunați ca într-o numeroasă familie, și râca munților prăpăstioși. Prin parbrizul șters de pojghiță de către ștergătoarele ce se balansau vioaie, se vedeau fulgii rari de zăpadă.
-Primii fulgi de zăpadă pe anul ăsta! se extazie Sabin Nebunu.
Celorlalți însă nu le ardea de extaziere, voluptuoasa se uita consternată în ceafa Buldozerului, pe când Godean se decise de mult să guste aventura. Șoferul încetini, și nu din cauza vulpoiului speriat care îi tăie calea, ci din cauza alveolei de pe marginea curbei largi în care intrase. Trase pe dreapta. Aprise lumina de control din tavanul caroseriei și se întoarse către cei trei tovarăși. Ochii îi scânteiau cu veselie, și această scânteiere părea special adresată Angelicăi. Cei trei puteau jura acum că namila își revenise, era vechiul lor Buldozer, plin de viață, de jovialitate. Se aplecă peste picioarele lui Sabin și trase de cârligul portierei până o deschise. Cu un gest elegant, bine crescut, aristocratic, amabilul șofer făcu o cursă cu brațul pornind din dreptul Angelicăi și până în direcția aerului de toamnă târzie, care nu se sfia deloc să se năpustească peste dânșii, dându-le fiori care îi făceau instant să temure:
-Prințesă, te poftesc să ieși afară.
Fetișcana se porni să râdă, pesemne că îl găsea deosebit de hâtru:
-Ai înnebunit, Buldozerule dragă, în hârtoape îți arde de dezmăț?! Îl prinse galeș de obrăjor și i-l ciupi cu alint: Lasă că te lecuiește mama, când ajungem înapoi în oraș!
-Onorabilă Prințesă, vă rog frumos să ieșiți afară!
-Of…—se consuma grăsana, știind că nu avea rost să i se împotrivească. Când grăsanul își propunea vreo dorință, era aproape imposibil să i-o mai scoți din minte. Grăsuna se chircea de frig, și nu dedica niciun fel de tandrețe primilor fulgi de nea care începură să apară.
-Altă dată să îmi consideri prietenii mei la fel de importanți cum sunt și ai tăi! Dacă cu mine îți permiți anumite chestii, să știi că eu personal nu îți permit altele! Nu ții tu lecții de viață… Și-a găsit cine s-o facă!…
După această dojană, îi trânti Angelicăi ușa cu putere și demară în grabă. Voluptoasei nu îi trebui prea multă vreme ca să se dezmeticească. Din instict se porni să alerge după automibil.
-Nu mă lăsa aici, Buldozere! Lasă-mă oriunde, numai în pădure să nu mă lași!
Mașina se opri, lăsând-o să se apropie, însă nu prea mult, doar atât cât șoferul să se facă auzit:
-Lasă Prințeso, că aici o să-ți găsești prințul. Nu așa pățesc prințesele adormite, își așteaptă prinții ca să vină în pădurea fioroasă și să le sărute?
Mașina scrâșni din nou, cu răutate, de teamă ca nu cumva ponderabila domnișoară să îi pună mâna pe mânerul portierei din spate și să năvălească cu forța înăuntru.
-Buldozere, nu fă prostii, Buldozere! Nu mă lăsa singură în frig!
Mașina opri din nou, dându-i parcă a înțelege că totul fusese doar o glumă. Angelica se porni pe zâmbete, îi iertase pe toți trei. Gâfâia, pe când venea repejor dintr-o oarecare depărtare. De pe geamul din spate zbură și cojocul îmblănit al fetei. Șoferul privea apoi prin lunetă cum o înghițea cu lăcomie întunericul. Râdeau pe urmă copios de glumele pe care le făcuseră pe spatele acesteia.
-Așa-i trebuie dacă se pune cu mafia! concluzionă Sabin Nebunu…
(va urma…)

Vizualizări: 141

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


admin
Comentariu publicat de Ioan Muntean pe Mai 19, 2019 la 6:57pm


ACTIV
Comentariu publicat de Adrian Scriminț pe Iunie 9, 2018 la 12:08pm

Incomensurabile mulțumiri, domnule Nitu Constantin, atât pentru popas, cât și pentru înțeleptele cuvinte!


moderator
Comentariu publicat de Nitu Constantin pe Iunie 8, 2018 la 6:44pm

Frumos, duios! Felicitări, deoarece „.... poate Maia era cu mult prea obosită, sătulă de munca izvorâtă din trupul plăpând, alb, nepotrivit noii sale posturi, de țărancă.” Niște țărani! vorba lui Dinu Săraru... Așteptăm continuarea acestui joc. Deoarece „viața nu-i decât un joc!” De cuvinte! 

CADOU

::::::::::::

Eu nu-mi bat joc de cele sfinte

Și nici nu vreau să fiu pe val

Dacă scriu iar „joc de cuvinte”

De brânză sau de cașcaval!

 

http://lenusa.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-br-nza


ACTIV
Comentariu publicat de Adrian Scriminț pe Iunie 3, 2018 la 6:58pm

Vă mulțumesc, onorabilă doamnă Gabriela Mimi Boroianu. Negreșit că vor urma continuările, din 10 în 10 zile!


admin
Comentariu publicat de Gabriela Mimi Boroianu pe Iunie 2, 2018 la 9:00pm

Abia aștept continuarea! 


ACTIV
Comentariu publicat de Adrian Scriminț pe Iunie 2, 2018 la 4:42pm

Vă mulțumesc pentru parcurs...

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->