Se alintau pe covorul de iută al bunicii tălpile goale
călcâiul se îndesa în el, degetele mângâiau țolul moale
erau ca la ei acasă, de ce ar tresări…

nici în puf, nici pe mohair bunica nu mă culca
lăsa pisica să-mi lingă mâna până se sătura
eram eu mai pisică decât ea, de ce aș fi tresărit…

toamna se ascundea în pod lângă Hopa-mitică,
îl găseam doar pe el vara următoare ghemuit într-o ulcică,
ea dezghioca nuci, suna clopoțelul, ca frunza tresăream…

într-o zi bunicul a plecat să sape o fântână în cer;
nici azi nu s-a întors, din senin a căzut un fulger,
în somn toate copilele din mine au tresărit…

moartea venea în toate anotimpurile la cules;
adolescenta, tânăra femeie, mama unui univers,
în noi dureri tăvălea prin tăceri adânci tresăriri!

Veronica Șerban

Vizualizări: 28

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


ACTIV
Comentariu publicat de Veronica Șerban pe Iunie 12, 2019 la 7:00pm

Mulțumesc, Lenuș! Mulțumesc Nicoleta! Mulțumesc și cititorului necunoscut!


moderator
Comentariu publicat de Nicoleta Mija pe Iunie 5, 2019 la 8:26am

Frumoase amintiri , frumoase versuri.


admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Iunie 5, 2019 la 7:40am

Lecturat cu mare drag!

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->