Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite mâine

SFÂNTUL NICOLAE ŞI CRĂCIUNUL -SĂRBĂTORI CREŞTINE

Mircea Florin Caracas, Dublu Jurnal Crestin European, Capitolul 7, editura ePublishers, februarie 2017,

Motto 1 :"Trăim Naşterea Domnului, şi din plinătatea acestui dar, lumea primeşte necontenit înţeles şi sens înnoitor zidirii ei. Ascultăm inspiratul "Imn" al sărbătoririi cu aceiaşi emoţie genuină, sfântă:" Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peştera Celui neapropiat aduce. Îngerii şi păstorii slavoslovesc şi magii cu steaua călătoresc, că pentru noi S-a născut prunc tânăr, Dumnezeu, Cel mai înainte de veci".Pr. Constantin Galeriu/1/

 

Motto 2:

"La patul meu, mult suferind/Venit-a Maica lui Hristos,/Cu Pruncul  Sfântîn braţe!Grabnic Se îndurase…/În lacrimi mă rugasem eu,/ Să pot ca să respir, că-i greu/Durerea să-nceteze./Iar maica mea mă îngrijea/La căpătâiu-mi ea venea,/Mereu cu rugăciunea,/De mamă iubitoare./Să-mi ostoiască  fierbinţeala/Lumina Lui Vindecătoare/În inimă-mi lin pătrundea,/Când  Pruncul Dumnezeu , întins-a /Cu mâinile-I  preasfinte,/Spre piept, simţind eu Duhul Sfânt fierbinte …/Un vânt ce mă cuprinde / Pe dat -atunci, am adormit /Şi vindecat eu m-am trezit!/Cel rău cercase-n mod viclean/ După un diabolic plan/Zadarnic, să-mi ia viaţa! " Vindecare , Mircea Florin  Caracaş, 6 decembrie 2002

 

            Din 30 noiembrie până duminică 4 decembrie, strada Martirilor din Paris şi-a pus haine de sărbătoare pentru a-l serba pe Sfântul Nicoae. De la ora 11. 30 s-a pornit evenimentul cel mai frumos, un marş general vesel, de copii,părinţi, spectatori, în frunte cu organizatorii şi bineînţeles Moşul, pe toată strada Martirilor.

            Sfântul Nicoae fusese serbat în Franţa până la anul 2016  pe 6 decembrie în mod tradiţional,  doar în Nancy. Acest oraş şi toată regiunea Lorraine îl au ca mare protector pe Mirele Lichiei şi al Trimitundei.

            Am citit recent două cărţi extraordinar de interesante privitor la Saint Nicholas respectiv Santa Claus.În prima dintre acestea /2/ se relatează, cum în anul 1087 d.Hr, cavalerul de Varengeville, revenise după o lungă călătorie în Italia efectuată în căutarea unei comori inestimabile-o părticică din moaştele Sfântului Nicolae pe care o depusese apoi cu mare pioşenie şi grijă în Biserica Portului Nancy din Lorraine.

            Miracolele s-au înmulţit din acel moment. În anul 1244 d. Hr., în noaptea de 5 decembrie a anului 1244 d. Hr, Sir Rechicurt,ajuns captiv în cursul cruciadelor creştine din Orient l-a rugat pe Sfântul Nicolae să îl ajute să se elibereze.

            Dimineaţa, acesta s-a trezit fără lanţuri, direct în Capela Bisericii din Portul Nancy.Sfântul Nicolae l-a ajutat apoi pe Saint Louis sau Sfântul Ludovic, Regele Ludovic al IX-lea, în anul 1254 d. Hr, când acesta s-a rugat Sfântului Nicolae. În timpul unei furtuni, corabia sa a fost salvată după aceste rugăciuni.

            Sfântul Nicolae este unul din marii protectori ai marinarilor, alături de Maica Domnului. Este reprezentat în numeroase statui şi vitralii din toată Europa cu mantia roşie, cu mitra pe cap şi cu toiagul de Episcop:

            În Lorraine, ţara minelor de sare, o legendă spune că un om rău a închis şi ucis trei copii. Ei au fost salvaţi de către Sfântul Nicolae,  exact cum a făcut Sfântul Mina cu călătorul.

             Sf. Nicolae este protectorul copiilor. Mulţi dintre copiii din Lorraine se numesc: Nicolas, Nicole, Colin, Colas sau Colette.  Marinarii lorreni au transmis mai departe în Europa minunile petrecute cu ajutorul Sfântului. Această sărbătoare a pătruns  în multe alte ţări. Sfântul aduce bomboane, nuci şi alte asemenea cadouri în încălţămintea copiilor de ziua Lui.              

              În secolul al XIX-lea, datorită foametei şi persecuţiilor religioase, mulţi europeni au fost siliţi să emigreze către America.Ei au rămas credincioşi Sfântului Nicolae care a luat numele aici de Santa Claus. Îmbrăcat cu un veşmânt roşu, cu barba sa albă, acesta vine în noaptea de 24/25 decembrie ca Moş Crăciun.

              Copiii din Lorena ştiu că de fapt este vorba tot de Sfântul Nicolae:" Saint Nicolas, mon bon patron/ Apportez –moi des macarons/ Des marons pour les garçons/ Des biscuits pour les petites filles / Des mirabelles pour les demoiselles,/ Des beaux rubans pour les mamans/ D' excellentes babaş pour les papas,/ Des lunettes pour les grand- péres,/ Des galettes pour les grands- méres ,/ Un pot de fleurs pour la cher sœur,/ Un baiser pour mon petit cœur./ "

             Cea de a două carte/3/, relatează faptul că în Anglia Sfântul Nicolae este cunoscut drept Father Cristmas, în Italia drept San Nikola, în Suedia ca Jultomte, în Elveţia drept Christkindl, în Rusia ca Grandfather Fost, în Austria ca Niklaus, în China ca Lan Khoong, în Germania ca Pelze Nichol sau Weichnachtsmann…apoi Olanda, Luxemburg, Belgia,..

                Când Clement Clarke Moore a scris poemul său /3/ în anul 1823, copiii americani îl cunoaşteau pe Moş Nicolae ca Santa Claus, uneori ca St. Nick sau Kris Kringle.

                  "A Visit from St.Nicholas- O vizită la Sf. Nicolae" suna astfel: "Twas the night before Christmas, when all through the house/ Not a creature was stirring, not even a mouse/The stockings were hung by the chimney with care/ În hopes that St. Nicholas soon would be there/ The children were nestled all snug în their beds,/ While visions of sugar-plums danced în their heads/ And mamma în her kerchief, and I în my cap,/ Had just settled our brains for a long winter snap/ …"

                  De anul viitor, se doreşte ca Sfântul Nicolae să fie sărbătorit absolut peste tot în Franţa, dar şi în alte ţări care încă nu îl cunosc, în cadrul Unesco.   Comercianţii,  mai ales cei de delicatesuri, au pregătit produse cu totul speciale. La nr 22, pe strada Martirilor este una din cele mai vechi patiserii din Paris, unde am putut degusta din excelentele produse ale casei maestrului Sébastien Gaudard, cel mai bun patiser al anului 2012. Numeroşi artişti s-au asociat acestui eveniment.

                   Pe 6 decembrie,de ziua Sfântului am plecat dis de dimineaţă la Liturghie la Biserica românească "Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail" din Beauvais- Paris.

                  Sfântul Nicolae, cum spune şi Condacul Acatistului acestuia este: "podoaba Ierarhilor, lauda Părinţilor Bisericeşti şi a credincioşilor, Mare făcător de minuni. "

                    S-a citit din "Epistola Sfântului Apostol Pavel către evrei "şi "Predica lui Iisus de pe Muntele Măslinilor.Am admirat îndelung bradul maiestuos, de peste trei metri, împodobit ca în vis. Era tot acoperit de beteală albă, ghirlande alb-argintii, globuri pornind de la cele mai mari puse la poale, până la cele mai mici, unele sub formă de ciorchine de strugure. Apoi erau prezente conurile albe şi argintii, rozetele, jucării -veveriţe, ursuleţi, păpuşe, căprioare, pisicuţe.

                     Moş Nicolae şi Moş Crăciun erau îmbrăcaţi în alb, cu o barbă lungă, un mic felinar în mână cât să lumineze mintea şcolarilor la învăţătură. Erau însoţiţi pe crengi, de flori albe ca de crin, poziţionate la capătul ramurilor,ca şi cum acolo ar fi crescut. În vârful pomului, o stea luminoasă fusese construită din cinci crenguţe de brad,  toate luminate. Mi-am reamintit cu drag de atmosfera de familie, de obiceiurile creştine.

                    Vitraliile sunt extraordinare la această Catedrală de peste 600 de ani vechime, mai ales cele cu Maica Domnului şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

                        Într-unul dintre acestea, Maica Domnului era împreună cu Pruncul, îmbrăcat tot în alb, stând în picioare sprijinit de Aceasta. În faţa Maicii lui Dumnezeu îngenuncheaţi cu smerenie se aflau numeroşi credincioşi. În stânga se găseau mai multe femei cu marame albe, iar în partea dreaptă bărbaţi în costume de sărbătoare, cu stindarde. Cinci dintre persoanele feminine, cea de a cincea, după coroana simbolică ghicind că este regina, aveau cununa de sfinţenie.

                       Un medalion mic era poziţionat deasupra vitraliului. În acesta, Maica Domnului cu pruncul îmbrăcat în alb se întâlnea cu Sf.Elisabeta împreună cu Sf. Ioan Botezătorul. În fundal, chiar la intrarea în Biserică, un alt vitraliu situat pe tot peretele  o arăta pe Maica Domnului ca Împărăteasă a cerului, în picioare, îmbrăcată în albastru şi roşu, radiind lumina Duhului Sfânt, învelită într-un nor alb. Îngenuncheaţi, stăteau mulţi credincioşi, dintre  care unii cu aure sfinte.

                     S-au cântat ieri colinde. A început perioada acestora. Sâmbătă şi duminică seara urma un concurs al acestora la Biserică:

                    "Există în colinde un strat primitiv spunea Monica Brătulescu./4/Este vorba de simbolul paleo-creştin al Bunului Păstor, /5 citat în 4/ care îL înfăţişează pe Iisus în mijlocul turmei de mioare", simbol important din vechime. Pe de altă parte, Maica Domnului cu pruncul în braţe, "este un alt important motiv, foarte răspândit nu numai la noi, inspirat de iconografie. Imaginea oarecum neîntalnită pentru peisajul nostru al  Mănăstirii cu altare, jos, la mare, are un înţeles deplin bizantin.

                       Apropierea nu este surprinzătoare, dacă ţinem seama de strânsele relaţii dintre biserica bizantină şi comunităţile şi episcopatele de sud-est ,europene"/ 6, citat în 4 /. Autoarea unei cărţi excepţionale privitor la tradiţii continuă:

              "Numeroşi evanghelizatori ai peninsulei balcanice au pornit din mănăstirile şi bisericile bizantine, situate adesea pe insule şi pe litoral, iar mai târziu, după căderea Constantinopolului, multe dintre aceste focare-centre importante ale ortodoxiei au fost subvenţionate de către Domnii noştri şi au furnizat celor două ţări româneşti mitropoliţi, episcopi şi clerici mai mici. Privitor la modul concret în care creştinismul a influenţat colinda se pot face importante deducţii pe baza unor documente, prin analogie cu procese şi mutaţii survenite în sfera altor genuri folclorice şi prin referinţă directă la textul colindei."/4/

               Ce poate fi mai puternic,decât  să vezi cum credinţa, creştinismul se extinde la un popor:

"dar lupta de eradicare a vechilor practici păgâne nu a avut un caracter metodic la noi. Documente târzii bisericeşti/ 7 citat în 4/ menţionează cazuri chiar de participare a unor clerici rurali la unele practici magice.

             Unul din cele mai vechi refrene creştine inserate colindei a fost "Halleluia", devenit îndătinatul "Leru-i Ler". Răspândirea generală a acestui refren/ 8 citat în 4/, prezenţa sa atât în colindele laice cât şi în cele creştine, ne îndreptăţesc să presupunem faptul că arhetipul lui "Leru-i Ler" a pătruns de foarte multă vreme în colindă. Unele colinde îl înfăţişează pe Dumnezeu coborând din cer:

               "Dă pă scări, /de lumânări/ Pe nimica nu călca / De nimic nu se ţinea"/ 9 citat în 4/.

Analiza colindelor de către autoare este una elaborată. În procesul de transformare a colindei sub influenţa creştinismului au existat mai multe etape, precum:

               " 1.Influenţa creştină sub forma unor formule de încheiere, a unor refrene sau a unor corective introduse în vechile versiuni populare.2… filonul popular şi cel creştin coexistând în unul şi acelaşi exemplar.3.Cele două filoane reunite în acelaşi exemplar sub forma a două personaje sau două soluţii dramatice ce se concurează şi nu se dezmint reciproc.4. Ele fuzionează la nivelul personajelor sau soluţiilor dramatice.5.Elemente ale miraculosului popular ce se estompează şi treptat sunt eliminate.6.Personajele mitologice populare sunt înlocuite cu sfinţi.7.Intervenţia moralei creştine modifică semnificaţia deznodămintelor şi comportamentului eroilor."spune mai departe autoarea cărţii./4/

               Asupra  etimologiei colindelor sunt aspecte importante de remarcat:

"După cum a fost demonstrat /10, citat în 4/, termenul cel mai vechi de "corinda" provine din "Calendae". Slavul "coleda" e derivat şi el din Calendae şi pătruns la noi prin adoptarea ierarhiei bisericeşti slavo-bizantine. Acesta a influenţat forma moştenită de români direct din latină. Termenul astfel obţinut de "colindă" a restrâns aria de circulaţie a formei celei mai arhaice, căreia în bună parte i s-a substituit.

Romanii numeau "calendae" primele zile ale fiecărei luni. "Calendae Ianuarii "marcau începutul noului an administrativ.                 Se sărbătorea cu un fast deosebit. Avea un puternic caracter augural. Se practicau urări de sănătate şi belşug, se scruta viitorul prin divinaţii, se schimbau daruri. Calendele încheiau un întreg ciclu de sărbători greco-romane şi orientale.

                Dintre acestea "Saturnalia" şi "Dies Natalis Solis invicti "erau cele mai importante. "Saturnalia", serbată la 17 decembrie/ 11 citat în 4/ se caracteriza printr-o libertate fără oprelişti şi prin petreceri îmbelşugate. La răspântii se înjunghiau porci, iar ospeţele se desfăşurau sub autoritatea unui rege ales cu acest prilej. Un document din secolulal IV-lea /12 citat în 4/ consemnând martiriul unui soldat creştin, ales împotriva voinţei sale ca rege al saturnaliilor la Durostorum , arăta răspândirea acestei datini în imediata noastră vecinătate. "Dies Natalis Solis "a intrat în calendarul oficial roman din secolul al III-lea d. Hr. când i s-a fixat şi data la 25 decembrie. Împăratul Aurelian/13 citat în 4/ oficiind această sărbătoare a soarelui invincibil, recunoştea popularitatea pe care o dobândise în Imperiul roman cultul solar al lui Mithra.

                Fusese adus din Orient/14 citat în 4/ cu un secol înaintea erei noastre şi răspândit prin intermediul legiunilor romane/ 15 citat în 4/. El a constituit pentru un răstimp al istoriei, rivalul creştinismului. Mitracismul s-a practicat şi la noi, dovadă prezenţa pe teritoriul ţării noastre a numeroase lăcaşuri şi altare, reliefuri şi inscripţii dedicate zeului Mithra /16 citat în 4/.Fixat la începutul erei creştine pe 6 ianuarie, Crăciunul a fost mutat în secolul al IV-lea d.Hr , în 25 decembrie, dată care coincide cu "Dies Natalis Solis invicti "El devine şi începutul anului ecleziastic menţinându-se astfel secole de-a rândul/17 citat în 4/".

                După cum se observă, mitracismul, dar şi martiriile în zona teritoriului nostru ne-au părăsit cu greu, lăsând amprente serioase. Se cuvine de aceea să vorbim mai mult despre modul cum artiştii din diferite timpuri au prezentat momentul crucial al Naşterii Mântuitorului.

               La Biserica Saint Louis en l' Île din Paris /18/ unde m-am putut deplasa, Jean Charles Nicaise Perrin, (1754-1831) este autorul unui tablou extraordinar dedicat Naşterii Domnului, pictat la anul 1784, ca ulei pe pânză. Pruncul Iisus este unica sursă de lumină în acest tablou. Prin Lumina Sa, determină  strălucirea figurilor Maicii Domnului şi ale Dreptului Iosif. "Lumina născută din Lumină, face să iasă la lumină creaţia lui Dumnezeu care fusese aruncată în păcatul întunericului", spune autorul cărţii./18 /

                În Noaptea Sfântă, Dumnezeu -Fiul este adevărata lumină care îl luminează pe om (Ev.Ioan 1,9). Această lumină care iradiază peste tot din tabloul lui Perrin,  îi dă  un caracter sacru, inclusiv cel al îngerului–arhanghelul Gavriil, care anunţă evenimentul. O reflectare a luminii divine, vine şi asupra păstorilor situaţi în planul din spate al tabloului.

                Lumina care ne vine puternic din acest tablou, transfigurează, mângâie, revelează culori, feţe de  personaje. Prin modul de tratare a temei, prin bogăţia de culori, prin drapaje, prin toate acestea se marchează apartenenţa pictorului la şcoala şi tradiţia flamandă. Sobrietatea compoziţiei, interioritatea expresiei, vizează esenţialul: acela să nu uităm faptul că Lumina Crăciunului este  Lumina Pascală, cea a Invierii. "Când recunoaştem pe pruncul din pătuţ ca Fiu al lui Dumnezeu, afirmăm faptul că Dumnezeu ne face să ne  naştem şi noi în divinul omenesc."

               Desiderio da Settignano (1428-1464) este autorul unei sculpturi reprezentând pe Iisus Hristos şi Sfântul Ioan Botezătorul copii. Opera sa este realizată la anul 1455. Este o lucrare remarcabilă din marmură, de formă circulară, cu diametrul de 50 cm./19/. Doi copii surâd fericiţi pentru faptul că sunt împreună. Până la sfârşitul secolului al XV-lea, tema lui Iisus şi a Sf Ioan Botezătorul-copii a fost adesea tratată în arta europeană, dezvoltată mai ales în arta florentină. Cele patru Evanghelii canonice nu menţionează niciuna dintre aceste întâlniri intre cei doi copii.

În Evul Mediu / conform  20, 21/ este prezentată una dintre întâlnirile care au avut loc. "Vieţile Sfinţilor" au fost sursă de inspiraţie pentru această sculptură. Sfântul Ioan Botezătorul i-a făcut o vizită lui Iisus Hristos chiar la naştere, împreună cu mama sa Sfânta Elisabeta.

               Apoi, aceştia s-au întâlnit după întoarcerea din fuga în Egipt a Sfintei Familii. Această reprezentare evocă cea de-a două întâlnire. La stânga se vede figura lui Iisus copil, pe care o distingem de cea a Sf Ioan Botezătorul, vărul acestuia, prin faptul că este puţin mai mic ca vârstă şi are o cruce în nimbul său. Hristos pune mâna dreaptă pe umărul Sf Ioan Botezătorul, ca şi cum ar sublinia importanţa a ce va urma în viaţa acestuia, misiunea de Profet.

              Este o anticipare a cuvintelor rostite de Iisus (cf. Matei 11,11).Forma circulară de "tondo" a sculpturii este potrivită pentru unitatea, concentrarea optimă a compoziţiei artistice. Am putut înţelege mai bine medalionul din vitraliul văzut la Biserica Sf Arhangheli din Beauvais. Cele două figuri ale copiilor erau transfigurate. Bucuria se citea pe chipul lui Iisus –Fiul lui Dumnezeu ,în timp ce Sf. Ioan Botezătorul avea  o stare de adorare. Sculptura era ca o icoană.

Pentru a sublinia mai adânc mesajul Naşterii Mântuitorului,  trebuie descrise alte câteva lucrări -capodopere din mai multe domenii ale artei.

            "Copilăria lui Iisus" este de exemplu, subiectul unei  gravuri  celebre din secolul al XVII-lea. Ea ne aduce aminte de frumosa viaţă de familie la care ne îndeamnă mereu Dumnezeu. Juxtapunerea unor episoade începe din partea stângă sus, cu un mic grup de îngeri care cântă la diferite instrumente. Ei bucură cu cântecul lor pe Noul născut. Alţi doi îngeri sunt poziţionaţi în spatele pătuţului aflat pe podea.

            Unul dintre aceştia cântă la vioară, altul la un alt instrument cu coarde. Alţi doi stau în lateralul pătuţului, de o parte si de alta, îngenuncheaţi. Amândoi ţin o mână pe pătuţ, iar alta pe coviltirul lui , ca pentru a îL legăna. Iisus Prunc radiază lumina divină.

             Cea de a doua scenă, jos, la stânga gravurii îi arată pe Fecioara Maria şi Dreptul Iosif cum îl încurajează să meargă pe copilul Iisus, acum ceva mai măricel. Iosif, situat în faţa Sa, îL aşteaptă, iar Fecioara Maria îL ţine de o mână, ca pentru a îL susţine. În dreapta sus vedem o Scenă minunată de Familie. Toţi trei sunt la masă, iar Iisus copil, în picioare, spune o rugăciune.

             Masa albă este întinsă cu farfurii şi tacâmuri, iar Fecioara Maria şi Dreptul Iosif ţin mâinile împreunate pentru a se ruga împreună cu Fiul.

             Din faţa acestei scene casnice, coboară mai multe trepte de scară, pentru a ajunge la ultima imagine din dreapta jos. Iisus este fericit să îl ajute pe Iosif  la munca de tâmplărie. Îi aduce scândurele pe care le poartă pe umăr. Fecioara Maria se concentrează la munca Sa sublimă de ţesere. Iosif se ocupă de rindeluirea uneia dintre scândurile aduse de Iisus.

Pietro Annigioni, un alt artist, de aceasta dată contemporan (1910-1988) Îl arată de asemenea pe Dreptul Iosif  lucrând, ajutat de Iisus. Lucrarea a fost realizată în anul 1963 ca ulei pe pânză, la Florenţa, pentru Bazilica Sfântul Lorenzo.

              M-a impresionat profund o carte a Papei Fransisc /22/. Cugetările Sanctităţii sale,care  ating extraordinar sufletul cititorului: "Dumnezeu nu insistă, nu intră niciodată cu  forţa în sufletul omului, dar, precum unui copil, cere să fie ascultat. Dumnezeu doreşte atenţie. El aşteaptă ca noi, oamenii să ne deschidem inimile. /Discurs din 30 decembrie 2005./…Semnul Lui Dumnezeu este smerenia Acestuia. Ea este cerul. Semnul este acela că Se face mic, devine copil, Se lasă atins şi se bucură de iubirea noastră. Noi oamenii dorim unul cu totul diferit, unul important,  al puterii lui Dumnezeu, al atotputerniciei Sale. Dar, semnul Său ne invită la credinţă şi la iubire.Ne dă speranţă, nădejde.              El are Puterea şi Bunătatea. Ne invită să devenim asemănători Lui. Dacă învăţăm la rândul nostru smerenia, aceasta este adevărata măreţie.Să renunţăm la violenţă, să nu recurgem la alte arme decât cele ale iubirii,ale adevărului /Omilie , 24 decembrie, 2009/36."

              În alte cugetări, acest subiect este dezvoltat cu mare sensibilitate teologică:

" Dumnezeu s-a făcut mic pentru noi. Dumnezeu nu vine ca o forţă exterioară,  ci ca Iubire a Sa. Aceasta este Forţa. Ne cere să iubim la rândul nostru. Ne invită să devenim noi înşişi mici, să coborâm din tronurile noastre înalte şi să învăţăm să redevenim copii, în faţa lui Dumnezeu.

               Ne cere să avem încredere în El şi să învăţăm să trăim în Adevărul Iubirii Sale. /Omilie, 8 septembrie 2006/45./Crăciunul este Sărbătoarea luminii. Nu este vorba de o lumină precum cea a zilei, ci Una de o claritate care biruie întunericul nopţii şi Se răspândeşte dintr-un punct precis al Universului, cel al Grotei din Betleem, acolo de unde Copilul –Dumnezeu a venit pe lume./Message 25 decembre 2008/"

              Pentru a dezvolta spre înţelegere acest subiect, valoarea extraordinară a ceea ce ne-a adus nouă Iisus voi cita  câteva reflexii ale Pr. Constantin Galeriu, din una din Predicile remarcabile privitor la Naşterea Domnului/1 /:

"Numai în Iubirea revelată de la Tatăl în Fiul este viaţă. Ea este Principiul vieţii cu adevărat: Dumnezeu aşa a iubit lumea încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică(Ioan 3,16) …        Şi aşa, născându-Se printre noi Fiul Părintelui Ceresc, Dumnezeu şi Om, în El, se întrupează, se  revelează iubirea, în viul vieţii noastre. Lumea însăşi a fost creată din veşnica iubire a Tatălui,  prin Fiul, în Duhul Sfânt. "

Viul vieţii noastre este cel mai important. De aici pornim mai departe să construim cu temei ceva important pentru viaţa noastră.

            "Dacă Iubire nu e , nimic nu e", spune un proverb românesc Pe Dumnezeu Îl invocă orice religie, Îl numeşte Tată.

"Rugăciunea cea mai veche şi cea mai răspândită se adresează Părintelui Ceresc "spune Mircea Eliade.

Chiar în Nopţi pariziene / 23/ relatam în cel de al doilea capitol despre rugăciunea Tatăl nostru, în Africa de Sud , cu titlul "Baba Yeh", cântată în cadrul unui concert gospel închinat celui care a fost Nelson Mandela de la Biserica americană din Paris.

            Dar, este oare în orice religie cunoscut şi preamărit Dumnezeu ca Tată al Iubirii celei veşnice mântuitoare? se întreba pe bună dreptate Pr Constantin Galeriu./ 1/ Apoi tot el continua :

Cum să simţi dragostea Lui, îmbrăţisarea Lui, altfel decât în braţele Iubirii Lui –"braţele părinteşti": Fiul şi Duhul Sfânt"

Şi o mângâiere de o clipă, venită într-un moment de mare cumpănă, ţi se va părea o eternitate şi nu o vei uita niciodată.

            "Mâinile tale m-au făcut şi m-au zidit" mărturiseste Regele David in (Psalmi, 118, 73)…În luminaTreimii ni se revelează şi viaţa Iubirii: părintească, filială, duhovnicească; ni se descoperă Iubirea în lume,în întruparea şi naşterea Fiului lui Dumnezeu, în Iisus Hristos, Dumnezeu şi Om. Aşa e cu putinţă să înţelegem iubirea dumnezeiască, adevărată, întipărită adânc în faptul zidirii şi mântuirii noastre.

            Dumnezeu este Iubire. Este mesajul permanent, unic, transmis nouă de la Dumnezeu:

"Dacă lumea noastră zisă multiculturală ar conştientiza acest unic adevăr salvator, al Iubirii originare din care am fost creaţi…Numai chemarea Părintelui Iubirii pentru toţi copiii Lui din lume. Fii Fiul Lui, născut în peştera Betleemului,"este îndemnul uneia dintre ultimele predici ale Părintelui Galeriu pe care l-am îndrăgit mulţi dintre noi.

El, Hristos ne salvează din umbra morţii spre viaţă.

             Prăznuim toţi creştinii, coborârea lui Dumnezeu la noi, în Lumina Iubirii…Dumnezeu coboară pentru ca să ne înălţăm prin iubirea şi smerenia peşterii Betleemului. Iisus Hristos Însuşi ne spune:" Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine "(Ioan 14,6).

            Urcăm astfel la Tatăl, din lumea stricăciunii şi a morţii în Lumea mântuitoare a Iubirii, prin Fiul Iubirii Părinteşti, având în conştiinţele noastre Chipul Pruncului din ieslea Betleemului, chipul fiecărui copil, al Iubirii Lui şi a noastre. Hristos se naşte! Iubirea se naşte! /1/

             Poate de aceea m-am bucurat să prezint cititorului câteva capodopere din timpuri diferite în care artiştii au simţit mesajul Chipului Pruncului:"Să simţim cum se naşte Iubirea, prin puterea Harului şi în noi –Iubirea lui Dumnezeu şi iubirea semenului, fratelui de lângă mine, în care Îl văd pe Iisus Hristos! Amin./1/

            Pentru a vorbi mai pe înţeles, Monahul de la Rohia în cartea "Dăruind vei dobândi", într-una din predicile sale celebre /24/ ne mărturiseşte citând la rândul acestuia pe cel care a fost Arhiepsicopul Parisului–Cardinalul Lustiger:

"… Dumnezeu nu a recurs la formule matematice şi nici la O.Z.N-uri, la unde electromagnetice, descărcări de energie, ori spaţii ectroplasmice provocate de solicitările celor adunaţi în jurul unor mese fără cuie.

            Nu a căutat o cale, un mijloc, o tele-operaţie oarecare.Nu a lucrat din depărtări, de la distanţă, distant cum ar veni. Spre a înjgheba puntea de legătură, Dumnezeu a făcut un lucru pe care nici cu gândul, nici cu raţiunea şi nici cu imaginaţia, nu am fi ajuns noi oamenii vreodată:

             S-a făcut prunc şi S-a născut din femeie. Iar mai apoi S-a urcat pe cruce pentru a muri ca un răufăcător. Era de fapt, a continuat Lustiger, singura soluţie posibilă, logică şi convingătoare, în ciuda aparentei sale desăvârşite absurdităţi. Oricare alta nu ar fi asigurat o înţelegere deplină, nu ar fi creat o semiotică întru totul limpede pentru om. Ar fi lăsat să subziste o distanţă, luând aminte împrejurarea ca ancheta divină (cercetarea în vivo, cât mai neinterferată a vemelniciei) s-ar fi efectuat în temeiul unor informaţii culese din afară iar nu dintr-o experimentare existenţială a "condiţiei umane", a vieţii limitate de spaţiu şi timp. "

           Dumnezeu iese în întâmpinarea ta, exact ca în pilda "Întoarcerea Fiului Risipitor."Această acţiune a Lui numai tu să nu vrei, să nu o simţi într-o viaţă de om! Această predică a Monahului de la Rohiaeste sublimă, prin actualitatea sa:

            " Epifania devenind un capitol al teoriei comunicaţiilor (capitol al informaticii) se cade a constata că rezolvarea hristică a dificultăţii (id. este întruparea) e mai puţin stranie şi paradoxală decât s-ar zice. ( am sărit comentariul exclusiv informatic, dar interesant)…

              Chenoza este Soluţia cea mai simplă, mai sigură, fără îndoială, deoarece este completă şi angajantă, dar nu rămâne mai puţin ingenioasă şi cutremurătoare…Născându-Se din femeie şi murind în grele chinuri, înseamnă şi Cuvântul acesta Verbul acesta trebuie luat în accepţiunea cea mai precisă, mai semiologică, mai saussuriană, că smerenia şi suferinţa au fost preferate oricăror altor procedee, deoarece sunt cele care nu înşală, care nu pot înşela, care nu permit îndoieli, care certifică identificarea şi sugrumă în faşă orice bănuială. Secretul epifaniei hristice, (unde sângele e preţul, unde plata aşadar se dovedeşte cu un zapis ce nu poate fi măsluit ori eludat) este desigur chenoza –secretul tehnic. Dar taina lucrării –secretul emoţional, ţine de alt domeniu, de cel al duhului şi inefabilului: E dragostea!" /24/

             Ce poate fi de neînţeles în afara pateriei şi a iubirii lui Dumnezeu? Ce alte limbaje să căutăm în ghicitură, coduri, nn vezi codul da Vinci, şamd, fără a avea inevitabile erori de transmisie la nivel de semnificat?

Monahul de la Rohia continuă extraordinar predica sa :

            "Numai dragostea  nn lui Dumnezeu-Fiul  poate explica, fundamenta şi justifica, drumul ales de epifanie hristică: nu Mă apropii de om, nu-l ascult cu atenţie, cu bunăvoinţă, cu solicitudine, nu Mă asemăn lui, nu iau aparenţă de om, ci Mă fac om. Devin rob şi Eu. Mă ferec în lanţuri şi Eu. Îl vindec pe lepros prin atingere. Mă substitui. …                   Nesemnificanţii, inutilii pier astfel ca fumul, se topesc ca ceara în faţa focului! Nu mai este nevoie atunci, de semne comune, de un limbaj, cu Dumnezeu pentru că s-a intrat în faza comunicării directe, fără oglinzi, fără ghicitură, fără coduri, fără posibile de nu şi inevitabile erori de transmisie la nivel de semnificat.

            Cosmosul acum inundat (potrivit teoriei lui Ştefan Lupaşcu) exclusiv de fotoni, se află curăţat de semne. Iar semnificatul, tâlcul întregii acţiuni (sau tragedii), de la iesle la Cruce, de la Viflaim la Golgota, îl rezumă numai cuvântul acesta de dragoste, mai tainic, mai fascinant, mai intraductibil, (simţămintelor noastre păcătoase, cugetului nostru corupt, imaginaţiei noastre mărginite) decât oricare altul!

            Ce poate fi mai clar ca acele care le expune această predică extraordinară?

Ne lovim în continuare de erori de comunicare. Am expus aceasta în poemele filosofice "Anticuantica iubirii şi Pendulul celest "din volumul 33 de poeme-"Rânduri arse de iubire" /25 /. Ele sunt venite de la nerealizarea acestor adevăruri .

              Dar să revenim la elemente de înţelegere ale limbajului venite din antichitate. O altă lucrare deosebit de interesantă parcursă cu atenţie, la Biblioteca François Mitterand din Paris, spune :"Fiecare secol a căutat o semnificaţie Naşterii Mântuitorului.

              Pătuţul însuşi al pruncului Iisus a stârnit din antichitate curiozitatea. Sfântul Luca, foloseşte de trei ori acest termen în Evanghelia Sa, cu sensul lui indubitabil. El trebuia să fi fost pe pământ, poziţionat în colţul grotei, cu partea de jos şi unul dintre pereţi comuni cu peretele acesteia. În primele secole, ca şi la Naşterea Mântuitorului, pătuţul creştin era realizat dintr-un amestec de argilă întărită cu paie uscate, un fel de paiantă, aşa cum este utilizat încă la arabi.

              Din secolul al II-lea d. Hr, Sf Iustin/ 18/ ne vorbeşte de păstrarea acestui tip de pătuţ creştin, iar în secolul al III-lea d. Hr,  Origen ne semnalează chiar venerarea acestuia. …Profetul Isaia în Vechiul Testament menţionează cele două animale prezente la naşterea Domnului: boul şi asinul. În anul 343 d. Hr., pe un sarcofag creştin au fost recunoscute aceste animale. Origen/18/ face apel la acest text din Scriptură referitor la cele 2 animale prezente la naşterea Mântuitorului. Sfântul Grigore de Nazianz ne dă ca exemplu de modele aceste animale casnice. Din secolul al XIII-lea ele sunt menţionate chiar şi în timpul Liturghiei. Sfântul Luca este primul care ne vorbeşte de peştera unde Fecioara Maria a născut pe Mântuitorul.

             Grota a fost  identificată uşor, fiind singura existentă în Nazaret. Pe acest spaţiu s-a construit ulterior o biserică.Data naşterii Domnului a oscilat ca apreciere, între 6 ianuarie şi 25 decembrie. Cea de 25 decembrie este legată de solstiţiul de iarnă. În trecut era sărbătoarea zeului Mytra oriental.

             Sfântul Petre Damaschin/ 18/ ne vorbeşte de faptul că Romulus, intemeietorul Romei, a spus, botezând oraşul -Roma că nu va cădea niciodată pentru că ziua începerii construcţiei coincide cu ziua naşterii Mântuitorului.

Un eveniment surprinzător , intervenit din cel timp s-a produs la Delphi!

              Celebrul ghicitor Apolo, cu oracole foarte apreciate de romani a devenit brusc mut. Pentru un om care era furnizor de oracole a fost suprema umilinţă. August-Împăratul de atunci a afirmat cum că motivul ar fi fost faptul că un copil evreu, trimis de Dumnezeu i-ar fi închis gura.

               Ca unul care am călătorit la Delphi, prin ajutorul lui Dumnezeu, de care voi mai vorbi la sfarsitul cartii, pot mărturisi că am fost puternic impresionat acolo de mai multe lucruri .

În primul rând, pe acest pământ care parcă şi acum mai fumegă de mofete, emanând gaze înecăcioase, mai ales cu circuri, pieţe, stadioane şamd, oracolele erau permanente.

             Peste tot, la Delphi era fum, totul negru, un loc sumbru cum nu am mai găsit, când am fost aici prima dată.

De magi toată lumea a auzit. Ei au fost trei şi s-au numit conform datelor istorice: Melchior, Gaspar şi Balthasar. De aceştia relatează Sfântul Evanghelist şi Apostol Matei. Despre unele evenimente petrecute în timpul copilăriei Mântuitorului spune Sfântul Luca.

Iisus născându-se la Bethleem,  în Iudeea, în timpul domniei crudului rege Irod, magii s-au prezentat întâi la acesta.

Irod i-a rugat să spună dacă îl găsesc. Dar ei nu s-au mai întors pe acelaşi drum  să îi relateze, fiind avertizaţi de Dumnezeu în acest sens.

            Au oferit pruncului aur, mir şi tămâie. Sfântul Ioan Hrisostom/ 18/ le spune celor care comentează şi asociază un alt fel de magie cu aceştia:"Există magi între magi, există magi buni. "Legătura este precum cea cu profeţii.

             În "Acta Sanctorum sau Vieţile Sfinţilor"se vorbeşte de faptul că magii au trăit 116, 112 şi respectiv 108 ani. Înainte de a muri ei au fost botezaţi de Sfântul Apostol Toma. În final au devenit Episcopi şi Sfinţi. Un imn din secolul al XI-lea ne vorbeşte de semnificaţia venirii fiecăruia dintre ei la Betleem, iar în Psalmul 71 al lui David de venirea lor tocmai din Arabia.

             Referitor la steaua care li s-a arătat magilor, ştim de la Sf. Jacques de Voragine/26 / că era una cu cinci colţuri. Profetul Isaia ne vorbeşte în Vechiul Testament despre lumina dumnezeiască. Sfântul Ignaţiu de Antiohia / 18 /

o descrie ca una de nedescris, a cărei frumuseţe a uimit. Ea exercita o putere de atracţie asupra privitorului, mărturiseşte Sf. Jacque de Voragine/ 26/ I-a îndrumat pe magi chiar la Locul Sfânt .

Nu cu gândul, nici cu raţiunea şi cu imaginaţia, nu acolo este drumul  omului de apropiere de Dumnezeu.

Tatăl a găsit această Cale prin Fiul care S-a întrupat de Crăciun. Să o urmăm prin Iubire!

 

 

 

Bibliografie

 

 

1.Pr.Constantin Galeriu," 10 predici la mutarea de 10 ani la cer, Sensul înnoitor al Crăciunului", Editura Lumea credinţei, 2013, pg.125-131,

2.Catherine de la Clergerie,"A la Saint Nicolas", Editura Desclée de Brouwer, 2003,

3.Nancy H Marschall, "Clement C Moore (1779-1863), The Night before Christmas, A descriptive bibliography of Clement Clarke Moore's immortal poem with editions from 1823, through 2000", Oak Knoll Press, New Castle, Delaware, 2002,

4.Monica Brătulescu, "Colinda românească , The romanian colinda winter solstice songs", Universitas, Editura Minerva, 1981, pg 60-64,

5.xxx Istora României, vol. I, p. 621, citat în 4," Simbolul bunului păstor frecvent în iconografia Mântuitorului din pictura paleo-creştină. Din zona Transilvaniei , secolul al VI-lea,  gema reprezentând pe Bunul Păstor",

6 N Iorga, "Byzance après Byzance, continuation de la vie byzantine", Bucarest, Edition de l' Institut  d 'étude byzantine , 1935,

7. Ion Taloş,"Cercetări etnografice şi de FolclorII", Ediţie îngrijită cu studiu introductiv, bibliografie, registrul corespondenţei de specialitate, indice de, Bucureşti, Minerva, 1972,

8.Dimitrie Cantemir, "Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor", p . 34,citat în 4,

9.Tiberiu Alexandru, Adriana Sachelarie , "A.I.C.E.D, 913b, Almaş –Sălişte –Hunedoara", culegere din anul 1956,citat în 4

0.Alexandru Rossetti , opera, pg. 15-23, citat în 4

11. Stilpon P. Kyriakides, "Two studies on modern Greek Folclore", Institute for Balkan Studies  Thessaloniki, 1968, p. 104, citat în 4 ,

12 Petru Caraman, "Substratul mitologic al sărbătorilor de iarnă la români şi slavi", p. 6-7, citat în 4,

13.Petru Caraman, ibidem, p. 30-31,citat în 4,

14 Robert Turcan , "Les religions orientales dans l 'Empire Romain", în Histoire des religions, Encyclopedie de la Pleiade, Bruges, Gallimard, 1972, vol. II, p. 72,citat in 4,

15.A Powell,"Mitracismul. Prezenţa unele analogii cu creştinismul" op. p. 123, citat in 4

16.D. M. Pippidi, "Studii de istorie a religiilor antice, Texte şi interpretări", Bucureşti, Editura ştiinţifică, 1969, p. 293. Robert Turcan, op. cit. p. 70,72 , citat în 4,

17.Petru Caraman, p. 41, citat în 4 ,

18Chanon Denis Girot, "Images de Noël a autun et en d'autres lieux", Ed. Zodiaque,1998,

19.Pierre Marie Varennes, "Splendeurs de Noël", comentarii ale operelor de artă ale Pr. Frederic Cournier Laroche, Editura Magnificat, 2014, pg. 10,

20.Chanoine Denis Grivot, "Images de Noël á Autunet en d'autres lieux", Ed Zodiaque, 1973, pg.11,

21.xxx"La Nativité et le temps de Noël, Antiquité et Moyen Age", Publications de l' Université de Provence, 2003,

22.Papa Benedict, "Reflecţii asupra Naşterii Domnului", Editura Vaticanului, 2010, "Parole et silence", pg. 39,

23Mircea Florin Caracaş, "Nopţi pariziene", capitolul 2, editura ePublishers, februarie 2017,

24 Pr . Nicolae Steinhardt,"Dăruind vei dobândi", O contribuţie la problema epifaniei,Editura Mănăstirea Rohia, 2005, pg 135-141,

25.Mircea Florin Caracaş, "33 de poeme Rânduri arse de iubire", Anticuantica iubirii şi Pendulul celest ,editura ePublishers , iunie 2016,

26.J. de Voragine, "Legende dorée", Paris, BNF,Ms Fr. 244, dans L' Enfance , au Moyen Age", P Riche et D. Alexandre Bidon ed. Catalogue, expo BnF, Paris, Seuil, BnF , 1994, p. 196,

27. Mircea Florin Caracas, Dublu Jurnal Crestin European, Capitolul 7, editura ePublishers, februarie 2017,

 

 

 

 

 

 

Vizualizări: 13

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


ACTIV
Comentariu publicat de CARACAS MIRCEA FLORIN pe Decembrie 5, 2020 la 1:36pm

Este Ajunul Sfantului Nicolae si mai niciun coleg de pe site  nu a citit acest material dar tot mai sper sa se intample o minune 

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->