Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

În somn se ridică visele în picioare

de pe un rest de realitate apus

într-un azimut de minte ascuns

care arată alte drumuri

dorite sau nebănuite.

După aceea fac plecăciune în faţa

măritului somn ce relaxează fizicul

în timp ce sufletul azvârle-n toate direcţiile

oboseala stresul şi tot ce-l nemulţumeşte

pentru a nu mai simţi nimic.

Se-avântă în magia somnului

care îşi întinde braţele până-n adâncul

trupului şi-l cuprinde cu tot dragul

îl leagănă şi-l alintă cu liniştea şi orbirea

ce-i potoleşte toate zgaibele realităţii.

Unele vise stau cuminţi

lângă somnul necunoscut lăsându-l

pe om să se refacă în faţa pocinoagelor

ce-l aşteaptă iar alte vise încep să se plimbe

să danseze prin faţa ochilor ori să facă

giumbuşlucuri de tot felul sau altele-şi

bat pietrele şi baroasele în capul sufletului

ce se bezmeticeşte şi se-agaţă de azimutul

de unde realitatea îşi încuiase uşa

căutând cu disperare clanţa

să se trezească şi să plece iarăşi

cu tot cu fizicul şi cu toată fiinţa

luându-şi cu el sau înecându-şi în tenebrele minţii

tot ce visele i-au arătat sau şoptit.

După trezire măritul somn priveşte

în urma omului ce i s-a desprins din braţe

şi-a luat-o la sănătoasa lăsându-l

la poarta azimutului să-l aştepte

până deseară sau până când o binevoi el

să se lase cuprins şi alintat din nou

de linişte şi de orbire.

Mihaela Moşneanu

Vizualizări: 172

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


ACTIV
Comentariu publicat de Mihaela Moşneanu pe Noiembrie 28, 2017 la 2:16pm

Adevărat! Mersi, Dorina!


ACTIV
Comentariu publicat de Pop Dorina pe Noiembrie 28, 2017 la 11:37am

Imagini pentru citate despre vise

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->