Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

drumul
 
În scurt timp urma să părăsesc pământul celor care s-au izbit de Marele Zid în încercarea de a năvăli în China fiindu-le deviată traiectoria pe la sud. Chiar dacă un grup dintre strămoşii otomanilor au dat o dinastie turcică după ce au ocupat China, această perioadă nu a durat şi triburile Siun-Nu şi-au recăpătat teritoriile. Nici hunii nu au trecut de vestitul zid, traiectoria lor fiind abătută spre Dacia unde staţionează provizoriu ca apoi, sub conducerea lui Attila să atace Imperiul roman de apus. După înfrângeri succesive, culminând cu înfrângerea de la Nedao, hunii se dispersează şi aproape dispar prin câmpia Panoniei. Obiectele rămase în urma lor au creat mitul culturii hunice, de fapt fiind obiecte prădate de pe teritoriile prin care jefuiseră. Sunt tentat să găsesc o similitudine între chinezi şi români în sensul că ambele popoare au avut de înfruntat invazii ale aceloraşi agresori. După cunoştinţele mele, singurele lucrurirămase în istorie de la huni sunt şaua şi scările şeii. Nu este puţin lucru dar nici de nivelul roţii!
- Băi, Mihai, nu-ţi cumperi nimic de pe aici?
-Ce să cumpăr, Georgică. Banii nu sunt prea mulţi şi mai avem o escală până la Beijing. Dacă o fi să stric ceva parale aş merge, dacă primesc viza, la Dubai, unde aş urca în Burj Khalifa. Avem acolo câteva ceasuri de aşteptat până la ultima decolare spre China.
-Ce, mă, trebuie viză să ieşim din aeroport la Dubai? Nu putem să o luăm pe loc?
- Nu prea. Cel puţin eu am aflat destul de târziu şi am depus o cerere la transportatorul nostru chiar pe aeroport, la Bucureşti. Poate am noroc!
-De ce nu mi-ai spus şi mie?
- Sunt aşa de zăpăcit şi de emoţionat de tot ce mi se întâmplă încât am uitat de tine...
Grupul nostru, format din 6 bărbaţi şi 6 femei devenise gregar. Cornelia, s-a apropiat ca şi când ar fi vrut să ne spună numai nouă un secret, punând palma deschisă pe laterala gurii. Cu un glas aproape şoptit ne-a spus:
- Băieţi, ştiţi de unde vine numele de China?
Contrariaţi, şi George şi eu, ne-am privit ca apoi privind-o pe Cornelia, cu acelaşi aer conspirativ am ridicat din umeri a necunoaştere.
- Aveţi nişte feţe de ţărani veniţi la alfabetizare. Bine că nu vă scărpinaţi în cap! Cum v-aţi pregătit pentru această excursie? Ce documentare v-aţi făcut? Băi, ţineţi minte că în timpul imperiului Ţin , numele Chinei a fost purtat de indienii antici, spre Occident, drept Ţin, transformându-l în Cin din cauza dificultăţii de a pronunţa Ţ-ul. Arabii au luat acel cin şi l-au pronunţat sin sau Sina. De aici la Kina, termen preluat şi de noi nu a fost decât un pas. Dar ce vorbeaţi voi despre Dubai?
Reportofonul îl aveam deschis aşa că această informaţie mi-a rămas. Un grup bizar de femei şi bărbaţi se îndrepta spre ieşirea din aeroport.
George, cu un aer supărat îi spune Corneliei:
- Şi ăsta mai zice că îmi este prieten ! Speram că voi petrece câteva ceasuri în Dubai, prin oraş dar dacă nu pot lua viza pe aeroport, voi sta ca boul.
-Georgică, eu mi-am luat viza de acasă şi dacă Mihai o obţine şi el am cu cine plăti taxiul jumate.
- Să vedem!-am spus eu-dacă voi primi viza.
Patru femei oacheşe, cu şalvari croiţi din materialul cel mai bun, cu bluze elegante şi baticuri cu broderii scumpe îşi purtau salbele de preţ şi cerceii grei în paşii eleganţi ai picioarelor încălţate în papuci turceşti, urmând un bărbat ţanţoş. Paşii de cadână, nealteraţi de greutatea obiectelor purtate, urmau cu fidelitate bărbatul mândru, lăsând greutăţile jos atunci când acesta se oprea privind de jur împrejur, căutând, parcă, un cunoscut.. Vorbele femeilor, mai mult şoptite, lăsau să se audă un amestec de română, turcă şi ţigănească. Un pic rezervat mă apropii de bărbat :
- Salam alecum!
- Alecum salam, a răspuns el plin de respect.
Am continuat în română:
- Unde mergeţi?
- La nişte rude înstărite, veri ai bunicului meu.
- De unde sunteţi?
- De la Babadag.
Un gând bizar mă tot îndemna să-l întreb despre origine, să-mi spună dacă sunt ţigani turci, dacă are ideie cum au ajuns în România...
- Ce neam sunteţi?
- Suntem horahane, turci şi musulmani. Strămoşii noştri au venit din India. Eram nomazi prin Dobrogea, aveam 40 de bivoliţe dar ne-am stabilit. Ne-am făcut casă, am intrat în CAP şi acum nici pensie nu am. Apoi, cu ochii negri, mijiţi şăgalnic, mângâindu-şi mustaţa amplă a privit spre grupul de femei.
M-am simţit obligat să-l întreb despre ele.
- Sunt nevestele mele, nevestele lui Rejep Rejep: Amide, Dusca, Atema şi Fanta. Le pot întreţine deci cartea sfântă îmi permite.
Deodată s-a luminat văzând persoana pe care o căuta din priviri.
- Salam alecum! Şi dacă ajungi la Babadag vreodată, caută-mă!
Îndemnul de îmbarcare ne-a găsit pregătiţi. Urma să ajungem peste 4 ore în Emiratele Arabe Unite, la Dubai.
Prin faţa noastră trecea un grup de fete, însoţitoare de bord, de pe cine ştie ce linie a lumii, blonde, frumoase, în nişte costume bleu, armonizându-se coloristic la costumele bleumarin ale piloţilor.
"Import-export de boli şi obiecte/Ele făcură cerul un bordel ..." versurile lui Adrian Păunescu, dedicate acestor fete îmi aduceau în minte de vremurile în care o cafea bună, un parfum, o haină ca lumea nu le puteai procura decât "din pachet", de la shop sau de la avionari.
Soarele apusese de aproape o oră. Decolarea începuse şi avionul începuse să ruleze cu viteză şi să se întindă la drum. Cu o eleganţă remarcabilă, fără nici o opintire sau bruscare, s-a desprins de la sol. Cerul senin care începea să se întunece sub năvala nopţii, în urma unui tonou larg, după ce nava a luat altitudine, s-a înroşit, ca într-o rulare inversă a unui film şi asistam parcă la un nou răsărit. Lumina creştea în intensitate şi ne scăldam într-un crepuscul pe care îl mai trăisem încă o dată. Marea de Marmara, cu undele sclipind ca un rubin lichid ne dădea un sentiment de sărbătoare. Pe măsură ce luam altitudine unghiul de deplasare ajungea aproape de orizontală.
Chiar dacă pare bizar am început să mă gândesc la perioada de imediat de după aşazisa revoluţie. Cum mai cărau românii rulmenţi, pile şi alte chestii în Turcia şi veneau încărcaţi cu blugi şi ţigări. Turcia a evoluat extraordinar dar România a păstrat de la turcii ce au trecut prin România , peşcheşul, bacşişul...
Conducătorii ţării mele, proşti sau hoţi, au lăsat România în coada dezvoltării europene... Îmi este necaz că mulţi dintre ei sunt ţigani de ai noştri, Iliescu, vărul lui cioabă ăl bătrân, Năstase...Nci unul dintre ei nu s-a ridicat la nivelul singurului domnitor al Moldovei, ţigan, Ştefan Răzvan.
Sunt trist dar speranţa moare ultima. Cutia Pandorei a păstrat câte ceva şi pentru noi.
Zborul pe deasupra Turciei, Siriei, Arabiei Sauite, avea să se încheie după 4 ore şi aveam să aterizăm în Dubai, pentru a doua escală, şi ultima până la Beijing.
M-am luat cu notiţele şi timpul a trecut pe nesimţite. Unii dintre colegii de zbor încă sufereau de rău de avion şi aveau figuri mototolite. Şi eu şi Georgică am cerut câte o tărie. Cornelia se jena.
-Hai, fată, că doar nu te cere nimeni de nevastă! Dacă vrei să iei una mică nu este nici o ruşine. Suntem noi, ai noştri.
Georgică, zâmbind, a întins paharul lui Corneliei şi a rugat însoţitoarea să-i mai aducă unul. Se apropia de ora 1! Anunţul de aterizare ne-a luat pe nepregătite. Nici nu ne gândisem că vom ajunge noaptea la Dubai. Din aeroport mi s-a comunicat că am primit viza dar nici pentru mine şi nici pentru Cornelia nu ne era utilă. La ora aceea din noapte nu puteam decât să dăm o tură prin oraş cu taxiul şi atât. Accesul în vestita clădire nu ne era permis. Am cumpărat din aeroport 100 dirhami în bancnote mai mici şi monedă de 1 dirham şi am ieşit în aerul plăcut al nopţii de septembrie. Priveam vasul de aramă de pe moneda de i dirham considerând că ar fi lampa lui Aladin. Poate dacă voi freca între degete desenul lămpii poate că va apare duhul... Mi-aş fi dorit să fiu cu Teodora, să putem admira acea beţie de culori şi de lumini, să mângâiem nisipul care uitase bărcile pescăreşti. Poate la întoarcere vom putea să ne bucurăm de panorama de la etajul 124.
Temperatura destul de ridicată ne-a făcut să ne legăm bluzele de trening peste mijloc. Cornelia mai bunghea ceva engleză. Era puţin probabil să ştie cineva în Dubai limba franceză aşa că ea a discutat cu şoferul de taxi. Cred că şi ea schimbase ceva bani aşa că am pornit cu taxiul, în plină noapte. Colegii noştri, fără vize s-au rezumat să ne mormăie dar asta este viaţa, fiecare cu norocul şi şansa lui.
Despre Dubai şi Sharjah aveam cunoştinţă de copil. Minunatele mărci poştale îmi prezentau imagini mirifice. Când reuşeam să strâng câte 3 lei cumpăram, câte un plic cu timbre străine şi abia aşteptam să găsesc timbre din Dubai sau, sub forma unor mărci, nişte câştiguri în plicuri sau efecte filatelice. Cu nişte pliante realizate grafic excepţional, achiziţionate din aeroport, după ce am primit un act roşu de părăsirea a aeroportului. Taximetristul , plin de amavbilitate ne-a întrebat unde dorim să mergem. Cornelia, privindu-mă m-a întrebat din ochi ce traseu aş dori. Am scos pixul din borsetă şi am numerotat cu 1 insulele palmier, insulele ce reprezentau mai multe ţări ale lumii şi evident Burj Khalifa. Am trecut destul de repede cu taxiul prin dreptul insulei palmier ca după aceea să trecem prin câteva locuri mai interesante, pe la Burj Khalifa, pe la arteziana minunată. Am reintrat în aeroport şi am aşteptat, moţăind, până la ora 3şi20 minute. Am fost treziţi de apelul pentru îmbarcare.
Zborul EK 306 a decolat la ora 4,13 şi urma, după circa 7 ore de zbor, să ajungem, în fine, la Beijing.
Ştirile despre tafunul Usagi ne dădea fiori şi temeri. Urma, oare, să ajungem pe o vreme nefavorabilă? Termenul de taifun sună atât de asiatic încât bănuiala că ar putea să provină de la Typhon, "vârtej de vânt ", acreditat drept tatăl vânturilor, păleşte la auzul termenului Tai Fung, din cantoneză, care indică furtunile puternice din Marea Chinei. Dacă dintr-un sentiment misogin, în altă vreme comentam că furtunile şi tafunele au nume de femei, insinuând că era datorită firii lor, probabil din cu totul alte motive, aceste vijelii au început să aibă nume de ambele sexe.
Ar fi bine să dorm pentru că urmează un drum destul de lung şi zorii, la intrarea deasupra Chinei, aş vrea să mă prindă treaz

Vizualizări: 45

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


ACTIV
Comentariu publicat de Mihaela Moşneanu pe Septembrie 27, 2013 la 11:43am

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->