Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite mâine

 

În preajma milioanelor de stele,

erai tu, cea mai luminoasă dintre toate,

sfinţii din cer deschideau o uşă secretă

ca tu să poţi răsări în toată splendoarea ta.

Străluceai într-un fel aparte pe mijlocul cerului,

şi-n jurul tău sclipeau luminile celorlalte,

ţinându-ţi companie şi fiindu-ţi guvernante,

îţi dăruiau din puterea luminii lor.

 

Strălucirea ta-mi făcuse schimb de aripi cu mâinile mele,

înălţându-mă-n zbor, cu elan până la tine

dar păcat, că până la urmă, ai devenit o stea căzătoare,

te-ai sfărâmat într-o colosală explozie de artificii.

Şi mi-ai lăsat în urma peririi tale,

negură şi răni cu sare pe ele

care m-au julit pe dinăuntru, lăsându-mi semne,

 altădată să ţin minte, să numai caut vreo stea ca tine.

 

C-ai fost aievea sau o nălucă, nu sunt sigură,

câte femei ţi-au văzut strălucirea şi te-au privit?

Sau doar eu ţi-am văzut şi ţi-am admirat măreţia,

în timp ce tu erai inexistentă pe mijlocul cerului.

 

Mihaela Moşneanu

Vizualizări: 76

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


ACTIV
Comentariu publicat de Mihaela Moşneanu pe August 22, 2013 la 11:56am

Mulţumesc, Lenuş.


admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe August 21, 2013 la 6:03pm

Felicitări!


ACTIV
Comentariu publicat de Mihaela Moşneanu pe August 21, 2013 la 5:32pm

Mulţumesc frumos, Aurora.


ACTIV
Comentariu publicat de Aurora Luchian pe August 21, 2013 la 2:17am

Elegantă lirică!

Felicitări!

.

Cu bucuria lecturii,

Aurora

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->