Zile de naştere

TIMPUL NU EXISTĂ!

          Faptul că timpul nu există este simplu de demonstrat deoarece el nu poate fi perceput cu niciunul din simțurile noastre ci poate fi numai gândit. Adică este numai în mintea noastră! Un simplu concept propriu numai oamenilor!

          Nu poate fi înmagazinat, depozitat, îndoit, moștenit, transmis , expediat, împrumutat! Nu i se poate face nimic!  Nu poate fi atins, auzit, mirosit, văzut! Doar gândit!

          Nu există nicio firmă, SRL, sau companie a cărei activitate să fie comercializarea timpului!

          El, timpul, pare absolut același pentru toată lumea, pentru că noi l-am inventat și am stabilit și regulile de măsurare sau de cronometrare! După cum am mai demonstrat se poate ieși din măsurarea timpului clasic și se poate intra în propriul timp fără ca nimic să se schimbe în afara percepției! Fiecare își poate creea timpul lui! Timpul din vacanță este perceput total diferit de timpul din închisoare!

          Dacă ești mai bogat nu poți să ți-l cumperi de undeva.Vă imaginați că dacă timpul ar exista, sub orice formă, s-ar găsi un miliardar să-și tragă o porție mai mare și s-o pună la depozitat!

          Tot ce există pe această lume este spațiul ocupat de energia universală în care se mișcă materia. Nici amărâtul ăla de big-bang nu ar fi avut loc dacă nu-i punea cineva spațiul la dispoziție!

          Dacă în tot acest univers nu s-ar mișca niciun string de energie și totul ar fi absolut imobil, o discuție despre timp nici nu ar avea sens. Cine și de ce să măsoare neclintirea! Atunci ar părea complet inedit să observi că timpul nu există, nu trece și nici măcar nu e nevoie de el! El a apărut numai din nevoia de a compara și măsura mișcările fie că este vorba de oameni, stele sau avioane!

          Mulți cred că îmbătrânesc datorită „trecerii timpului” ceea ce este complet eronat. Oamenii se consumă la fel ca bateriile, chiar dacă se mai reîncarcă, tot se uzează și mor. Noi suntem consumabilele nu „timpul” care nu pățește absolut nimic fiind doar un simplu concept din capul nostru la fel ca orele, zilele, lunile sau anii.

          Noi am inventat ceasurile, zilele, lunile, anii, anii lumină, pentru că altfel nu puteam să ne descurcăm pe perioada minusculei noastre existențe comparativ cu veșnicia universului.

          Oamenii percep timpul individual și în felul lor dar numai ceasurile ne fac să ne uniformizăm informațiile pentru că altfel ar fi o dezordine inimaginabilă. Trenuri care pleacă din gară atunci când vor, începerea serviciului s-ar face după cum se trezește fiecare, telejurnalul de seară ar fi dimineața, concediile ar fi nesfârșite iar orele de muncă s-ar transforma în minuțele, deci pentru a se evita haosul, omul a inventat ,,măsurarea timpului” și el a ajuns Zeul tuturor.

          Dar neavând cum să-l măsoare efectiv, omul, s-a bazat pe mișcarea planetelor și a ajuns la absurdul situației în care, cu toate că măsoară mișcări ale astrelor, el consideră că își măsoară propriul timp. În realitate el nu face decât să-și împartă viața în ani, luni, ore, minute și secunde și să se organizeze subordonându-se lor.

          „Timpul” nu poate fi utilizat în niciun fel, adică nu poți să folosești timpul pentru ceva sau cum ai dori. Expresia „pierzi timpul” este la fel de incorectă deoarece el nu poate fi pierdut așa cum nu poate fi nici câștigat. Atunci când spui „și astfel am câștigat două minute” nu ai câștigat nimic pentru că nu ai două minute în plus pe care să le pui undeva deoparte, pe un raft, și să le folosești mai târziu ci doar te-ai mișcat mai eficient și mai repede comparativ cu altceva dar nu ai câștigat nimic!

          Nimeni nu-i poate face nimic „timpului”fiind un gând abstract!

          În univers materia se mișcă în spațiu și noi zicem că și în timp deoarece ne raportăm viața la o durată și suntem obișnuiți să gândim în acest mod. Dar dacă eu mor ce face timpul meu? Nimic, pentru că el nu este ceva personal, numai prezentul meu moare odată cu mine adică existența mea se termină dar timpul nu pățește nimic! Am mai explicat că PREZENTUL nu reprezintă o durată ci o stare egală cu existența fiecărui om sau lucru. În toată existența lui omul nu-și trăiește decât propriul prezent!

          Atunci când spui „n-am timp” te-ai organizat prost, „ce greu trece timpul” poate aștepți tramvaiul și nu ai nicio ocupație, „nici nu știu când a trecut concediul”  asta e doar senzația că zilele au fost mai scurte dar ele sunt absolut egale, „ce mi-ar place să treacă timpul și să-mi văd nepoții mari” atunci ești chiar naiv și nu înțelegi că el, timpul, nu pățește nimic ci doar noi ne consumăm!

          Nu vă bucurați niciodată de nicio clipă care pare că dispare din viața dumneavoastră, ea nu pățește nimic, noi suntem clipa!

 

DANDU BRIEL 21.OCT.2016

Vizualizări: 55

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


decedat
Comentariu publicat de Agafia Dragan pe Octombrie 21, 2016 la 11:55am

Se duce timpul/Nu se duce, doamna/Ne ducem noi ca frunzele de toamna(Ion Dodu Balan)

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->