Zile de naştere

TOAMNA, MÂNZĂ ARĂMIE - autor Mariana Dobrin

 

 (cântecul de seară al  fetei cuminţi)

 

Toamna, mânză arămie,

Cu potcoave de argint,

Se avântă pe câmpie

Scuturându-şi coama-n vânt.

 

 

Şi-n galop, prin iaz albastru,

Mână vântul nemilos,

Tot frunzişu-i un dezastru,

Mătură cu el pe jos.

 

 

Iar pologul din căpiţe

L-a-nmuiat cu plânsu-i ud,

Pe alee trei crăiţe

Tremură când o aud.

 

 

Face vraişte-n grădină,

Coada-şi flutură pe drum,

Creasta dealului suspină,

Îmbrăcată-n ploi şi-n fum.

 

 

Zguduită-mi simt făptura,

Încărcată de frisoane,

În cămin încing căldura

Şi la geamuri trag obloane.

GOBLEN-lucrare- Mariana Dobrin


 

Vizualizări: 115

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


ACTIV
Comentariu publicat de Dobrin Mariana pe Septembrie 24, 2013 la 11:44pm

Mihaela, iti multumesc si pt.lectura si pt. imagine frumoasa  pe care mi-ai adus-o la poezie!


ACTIV
Comentariu publicat de Mihaela Moşneanu pe Septembrie 23, 2013 la 11:31pm


admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Septembrie 23, 2013 la 10:12am

Frumos poem...Felicitări!

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->