Noaptea si-a risipit întunericul pe miriştea lunii
eu îl caut prin cotloanele gândului,
nu găsesc decât umbra unui fulger
care mi-a spintecat norii.
Iubito, nu te mai ştiu acasă printre vise,
ai alte smulgeri din trupul câmpiei
îţi văd pălăria prin grâu,
o ancoră la ţărmul înmiresmat al cerului.

Tu împarţi sănătate celor ce nu sunt bolnavi
şi rupi din fiecare câte o poveste,
să mi-o spui când beau cafeaua amară.
Asta zic şi eu plăcere, pelerinaj prin ploaie,
să respiri încântarea lascivă şi udă
cu sufletul dincolo de împrejurare
şi cu sunetele iubirii care se topesc în urechi.

Tu strângi la piept o carte, eu te strâng pe tine
mai tare,
nu văd unde vom ajunge,
dar sigur vom străbate drumul
până te declari obosită şi dormi.

Te veghez până-n târziul oftat,
las tăcerea să se furişeze-n oglinzi
şi mă strecor furat de marea ochilor tăi
ce se deschid miraţi după un surâs.

Dimineaţa când eşti plină de mofturi
sunt mulţumit şi somnoros,
totul pare o derulare din amintiri.

Vizualizări: 29

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->