Zile de naştere

Ochii-mi sunt în lacrimi! Azi, e ziua mea;
Dorul, depărtarea... cum le-aș arunca!
Dor de-a mea căsuță, de ai mei părinți,
Ce-s de vreme bună singuri, părăsiți.

C-am plecat de-acasă fără a le spune,
N-am dat semn că-s bine, că-s departe-n lume.
M-am jurat odată să nu-ntorc cărarea;
Peste ei și casă să aștern uitarea.

Ieri, primesc scrisoare: ,,- Jalea îi usucă!
Vino, vin degrabă! Amândoi-s pe ducă!
Lasă-ți supărarea și-al mâniei foc;
Poate-i prinzi în viață... dacă ai noroc! “

Amintiri plăcute rău mă copleșesc:
Ochii vii ai mamei-n suflet strălucesc,
Forța-n braț a tatei ce copaci ridică...
Doamne! Cum facut-am din ăst timp risipă!

Și-am purces pe cale; las în urmă vântul.
Și-am întors cărarea, și-am călcat cuvântul
Spus la supărare; groaznic legământ
Spre a-i strânge-n brațe de-o vrea Domnul Sfânt!

Însă cum se-ntâmplă deseori în viață,
Soarta se răzbună; și-ți și răde-n față:
Dau de stâlp portița; lacrimi mă inundă:
,, -M-am întors acasă!”;
Cine să-mi răspundă?

,,-Sărut mâna, mamă! Sărut mâna, tată!”
Mâini ce cu iubire m-au crescut deolaltă,
Sprijin și-alinare; împreun-au stat,
Au smuls buruianul pe unde-am călcat!

,, -V-a venit copilul!” - strig cu disperare
,,- Ieși în prag, măicuță! Tată-mi ieși în cale!
Și-mi zâmbiți ferice-n ochi c-o lăcrămioară;
Luați-mă în brațe, ca odinioară! “

E pustie-ograda! Casa e pustie!
Sufletu-mi și pieptul simt cum se sfâșie.
Lacrimi de durere în țărână scurmă
,,-Tocmai urcau dealull! Îi ajungi din urmă!”

Îmi ridic privirea. Un bătrân, uitat...
,, -Nu e încă ceasul de când au plecat!
Au necaz cu carul: osia e ruptă,
Le-a sărit și-o roată, boii nu ascultă...

E minune mare ; oamenii din sat
Spun c-așa minune, nu a fost vreodat’
Și că dealu-acela se urca ușor.
Dacă urmezi drumul, dai de urma lor.”

Vorba-i mă-ntărește. M-opintesc pe cale
‘Mi șterg cu mâna fruntea,alerg cu disperare
Și zăresc mulțime. Inima-mi e grea.
Toți se dau în lături la sosirea mea.

Cineva îmi spune să-mi adun puterea,
Să-mi înec necazul, să-mi înving durerea;
Am pășit cu frică și cu poticneală,
Gârbovit de temeri și de oboseală.

Apoi, când nu-i nimeni să se mai ferească
Îmi zăresc părinții. Par să se-odihnească;
Amândoi de-olaltă-n strai de sărbătoare.
Pieptu-mi se despică. Inima mă doare.

Simt că nu am aer... parcă cineva
Ar fura dintr-însul spre-a nu respira.
Îi privesc cu jale; gol, pierdut și mut!
Am trecut prin multe, într-un timp prea scurt!

Și zăresc deodată-n ochi la fiecare,
Câte doua perle; patru lăcrămioare:
,,-Noi te-am strâns în brațe când ți-a fost mai rău;
Astăzi, tu ne strânge! Este rândul tău!”

Trista revedere versuri: Ovidiu Donisă Ochii-mi sunt în lacrimi! Azi, e ziua mea; Dorul, depărtarea... cum le-aș arunca! Dor de-a mea căsuță, de ai mei părinți, Ce-s de vreme bună singuri, părăsiți. C-am plecat de-acasă fără a le spune, N-am dat semn că-s bine, că-s departe-n lume. M-am jurat odată să nu-ntorc cărarea; Peste ei și casă să aștern uitarea. Ieri, primesc scrisoare: ,,- Jalea îi usucă! Vino, vin degrabă! Amândoi-s pe ducă! Lasă-ți supărarea și-al mâniei foc; Poate-i prinzi în viață... dacă ai noroc! “ Amintiri plăcute rău mă copleșesc: Ochii vii ai mamei-n suflet strălucesc, Forța-n braț a tatei ce copaci ridică... Doamne! Cum facut-am din ăst timp risipă! Și-am purces pe cale; las în urmă vântul. Și-am întors cărarea, și-am călcat cuvântul Spus la supărare; groaznic legământ Spre a-i strânge-n brațe de-o vrea Domnul Sfânt! Însă cum se-ntâmplă deseori în viață, Soarta se răzbună; și-ți și răde-n față: Dau de stâlp portița; lacrimi mă inundă: ,, -M-am întors acasă!”; Cine să-mi răspundă? ,,-Sărut mâna, mamă! Sărut mâna, tată!” Mâini ce cu iubire m-au crescut deolaltă, Sprijin și-alinare; împreun-au stat, Au smuls buruianul pe unde-am călcat! ,, -V-a venit copilul!” - strig cu disperare ,,- Ieși în prag, măicuță! Tată-mi ieși în cale! Și-mi zâmbiți ferice-n ochi c-o lăcrămioară; Luați-mă în brațe, ca odinioară! “ E pustie-ograda! Casa e pustie! Sufletu-mi și pieptul simt cum se sfâșie. Lacrimi de durere în țărână scurmă ,,-Tocmai urcau dealull! Îi ajungi din urmă!” Îmi ridic privirea. Un bătrân, uitat... ,, -Nu e încă ceasul de când au plecat! Au necaz cu carul: osia e ruptă, Le-a sărit și-o roată, boii nu ascultă... E minune mare ; oamenii din sat Spun c-așa minune, nu a fost vreodat’ Și că dealu-acela se urca ușor. Dacă urmezi drumul, dai de urma lor.” Vorba-i mă-ntărește. M-opintesc pe cale ‘Mi șterg cu mâna fruntea,alerg cu disperare Și zăresc mulțime. Inima-mi e grea. Toți se dau în lături la sosirea mea. Cineva îmi spune să-mi adun puterea, Să-mi înec necazul, să-mi înving durerea; Am pășit cu frică și cu poticneală, Gârbovit de temeri și de oboseală. Apoi, când nu-i nimeni să se mai ferească Îmi zăresc părinții. Par să se-odihnească; Amândoi de-olaltă-n strai de sărbătoare. Pieptu-mi se despică. Inima mă doare. Simt că nu am aer... parcă cineva Ar fura dintr-însul spre-a nu respira. Îi privesc cu jale; gol, pierdut și mut! Am trecut prin multe, într-un timp prea scurt! Și zăresc deodată-n ochi la fiecare, Câte doua perle; patru lăcrămioare: ,,-Noi te-am strâns în brațe când ți-a fost mai rău; Astăzi, tu ne strânge! Este rândul tău!”

Vizualizări: 121

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


admin
Comentariu publicat de Gabriela Mimi Boroianu pe Decembrie 7, 2014 la 8:19pm
Poezia aceasta mi-a răscolit sufletul...Aș da orice să-i mai strâng o dată în brațe să le aud vorba... Dar tot ce pot face este să îi plâng și să le păstrez vie amintirea în suflet.
Mulțumesc.

INACTIV
Comentariu publicat de Ovidiu Donisă pe Decembrie 7, 2014 la 8:03pm

Cat despre lacrimi... eu spun ca sunt o usurare a sufletului


INACTIV
Comentariu publicat de Ovidiu Donisă pe Decembrie 7, 2014 la 8:03pm

Multumesc tuturor! Nu mai frumoasa ca ale voastre!


admin
Comentariu publicat de Gabriela Mimi Boroianu pe Decembrie 7, 2014 la 4:51pm
O,Doamne...Nu am cuvinte ...citesc și plâng...

INACTIV
Comentariu publicat de Ion Rodica Nicoleta pe Decembrie 6, 2014 la 8:41pm

o poezie pentru care repsectul inseamna prea putin... Mirifica, uluitoare, incarcata de esenta, curata, limpede ca izvorul, ca dorul, iubire muta... reverente! Am si eu cateva poezii asemenea, insa sunt pe sait/ul poezii.biz. Si ca sa citez dintr/o poezie de/a mea : "...eu nu m-am putut desprinde de-ai mei prunci, ei au zburat, părăsind copacul mamă ce spre cer i-a înălţat..." Este vremea ce marchează sărăcia şi batjocura pe care românul o suportă la el în ţară. Uneori nu mai privim îanapoi la tot ce a însemnat iubire părintească... şi ne întoarcem atât de târziu... 


decedat
Comentariu publicat de Agafia Dragan pe Decembrie 6, 2014 la 7:14pm

Sincere aprecieri.


admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Decembrie 6, 2014 la 6:43pm
Frumoase versuri!

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->