Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

      S-a întors după mulți ani de pribegie petrecuți împreună cu alți aventurieri ca și el, oameni care își spuneau cavaleri, oameni care de cele mai multe ori își lăsau oasele în deşerturile Orientului Apropiat în speranța că vor reuși izbânda finală și sufletul lor va ajunge undeva sus, lângă Creator. Avea încă în sânge războiul, iar mirosul și gustul morții îi bântuiau toate simțurile de care era în stare un asemena om. Nisipurile și pietrișurile Asiei încă îl mistuiau. Arșița acelor locuri îi ardea și acum carnea, și toate mădularele și le simțea cuprinse de un ireversibil putregai, care îi cuprindea încet, dar sigur, toată ființa. În munți era o răcoare pe care nu o simţea, dar pe care spera să o atingă îndată ce focul deşertului îl va lăsa în pace.. Șiroaie de apă i se scurgeau pe spate și îi inundau fruntea ca și cum ar fi intrat într-un mare cuptor.

,,Oare se va întâmpla vreodata? Și dacă da, când? Dacă nu, de ce?” se întreba uneori, iar în acele momente credea că cedează. Simțea că își pierde rațiunea și toate gândurile îi dispăreau într-o ceață densă ca un nor de praf, așa cum dispăreau taberele selgiucizilor în vârtejurile aprigilor furtuni de nisip. Zile întregi de foc, zile întregi de arşiţă. Se credea pierdut, iar ajutorul întârzia să apară. În depărtarea gândurilor sale, doar imaginile opace ale clădirilor şi templelor din Oraşul Sfânt îi alinau suferinţa pe care credea că încă nu o cunoaşte pe deplin. Rugăciunile nu îl ajutau. Spera că este doar începutul, iar undeva, peste timp acestea vor avea efectul dorit. Zâmbea când îşi aducea aminte de războaiele în care fusese atras, de acele  posibile victorii şi eroisme la care putea lua şi el parte. ,,Copil! Un copil bezmetic cu arme şi zale, călare pe un armăsar nebun, atras în măcelurile care nu au ajutat pe nimeni cu nimic. Nisipul a rămas roşu în urmă. Singurul lucru de care au fost în stare hoardele noastre de binevoitori şi slujitori.”

    Pe drumul ce şerpuia către micul platou de la poalele munţilor, cavalerul întâlni un copil ce îngrijea o turmă de capre. Acesta se uită curios la călătorul îmbrăcat în armură, care urca cu greu, ţinându-şi calul de căpăstru.

-          Bună ziua, micuţule!

Copilul se uită curios. Nu îi răspunse.

-          Cum merge păstoritul? Văd că ai capre frumoase şi iezi blânzi!

-          E iarbă din belşug. Nu ne plângem.

-          Este turma ta?

-          Turma tatălui meu, răspunse scurt păstorul.

-          Şi poţi tu singur să îngrijeşti de acestea?

-          De ce nu? Tata este prin preajmă mereu. Dacă apare vreun pericol, îndrept acest corn către cer, suflu şi tata cu calfele lui imi sar în ajutor...

-          Şi când vei fi mare tot de capre vrei să ai grijă?

-          Nu!

-          Dar...?

-          Aş vrea să călătoresc, să devin cavaler ca tine şi să ajung la tărâmurile sfinte...

-           Dar de unde ştii ca vin de acolo?

-          Despre toţi, care au mai trecut pe aici şi erau îmbrăcaţi la fel, oamenii din târg  spun că au venit sau pleacă într-acolo.

-          Aşa este...

-          Dar ştiu  că cei care ajung acolo sunt oameni viteji, câştigă războaie şi devin eroi.

-          Câţi eroi ai văzut printre cei care au trecut prin sat ?

Copilul se gândi o clipă apoi răspunse.

-          Nici unul!

-          Nici eu nu am văzut vreunul în toţi anii în care am rătăcit prin acele locuri.

-          Nu te cred, cavalerule. Sau dacă nu ai văzut însemnă că nu ai avut ochi să îi vezi.

-          Eşti isteţ, dar acolo sunt lucruri pe care trebuie să le faci sau să nu le faci. Cât despre eroi ... nu ştiu nimic.

-          Ce trebuie să faci acolo?

-          Puţine lucruri şi nimic mai mult decât poţi face şi aici.

-          Dar ce nu trebuie să faci acolo?

-          Nu pot să îţi spun decât că acele locuri sunt blestemate şi cel mai bine este să nu pleci.

-          Dar ce se mai întâmplă de numeşti acele locuri blestemate?

-          Nu se mai întâmplă nimic, se răsti Francois iritat. Se simţea vinovat, ca şi cum ar fi minţit la judecata cea de pe urmă.

Băiatul se uită pentru câteva clipe cu tristeţe în ochii cavalerului, apoi se îndepărtă de acesta. Câteva lacrimi îi curgeau pe obraz. Privi îngândurat la turma de capre ,, Oare ce motive are să nu vrea să imi spună ce se întâmplă acolo?” Plecă mai departe, mânându-şi turma spre locurile doar de el ştiute. După ce se depărtă, îşi îndreptă privirea spre Francois.

-          Să ai o zi buna, străinule! rosti păstorul, ridicând tonul vocii când pronunţă ultimul cuvânt.

Călătorul porni pe drumul ce urca în munţi. Se simţea vinovat. Auzise urarea copilului. Chiar începuse să se simtă străin. Străin de el însuşi. Un sentiment care nu îi dădea pace.

      Seara se lăsa peste crestele munţilor, iar în vale micul păstor îşi îndruma caprele către staul. Francois mai avea mult până la mănăstirea din munte unde era stareţ maestrul său din tinereţe. Drumul era anevoios şi nu îl cunoştea. Întunericul se lăsa peste pădure. Trebuia să înnopteze sub o stâncă, lângă micul platou de la poalele Alpilor. Îşi spuse ultima rugăciune din acea zi şi se aşeză pe snopul de fân uscat pe care îl purta cu el. După atâtea măceluri, începuse să ducă o luptă, un război aproape sfânt pentru sufletul său şi contra nedreptăţilor pe care credea că le făcuse în ultimii ani ai vieţii lui. Lupta aceasta îl tulbura. Nu putea să adoarmă. Ştia că undeva sus, în munte, maestrul său îl aştepta pentru a-i încredinţa o nouă şi ultimă misiune.

*

*            *

    După câteva zile de odihnă şi reflecţie asupra ultimilor ani din viaţa sa, Francois fu primit de către Gustave pentru o spovedanie de care nu mai avusese parte de foarte mult timp. Intră temător în biserica mănăstirii, unde îl aştepta senin şi calm bătrânul preot. Totul parcă se nărui în jurul său când văzu chipul blând al acestuia. Preotul făcu semnul crucii, iar Francois înclină capul în semn de respect şi supunere. Se aproprie. Afară era senin, iar prin vitralii lumina soarelui se revărsa peste chipul maestrului dându-i o culoare translucidă, asemeni îngerilor pictaţi pe pereţii bisericii. Trecură câteva ore de când cei doi discutau despre viaţa şi păcatele lui Francois.

-          Ce voia să afle copilul?

-          Cum este acolo, despre lupte şi cavaleri...

-          Şi?

-          Nimic. L-am minţit şi l-am sfătuit să meargă acolo decât ca pelerin... să nu îşi părăsească turma.

-          Îţi aminteşti când ai plecat şi nu ...

-          ... şi nu ţi-am ascultat sfaturile. Da, ştiu, dar...

-          Acel păstor eşti tu!

Francois îşi dădea seama unde voia să ajungă Gustave. Aşa era. Plecase după ce învăţase temeinic meşteşugul armelor, fără să ţină seama de sfatul bătrânului maestru. Îşi amintea şi acum vorbele acestuia la despărţire:

,, Dar plec pentru sufletul meu păcătos.”

,,Minţi. Pleci pentru glorie. Aşa faceţi toţi după ce învăţaţi să ţineţi o sabie în mână. Vă duceţi singuri la moarte sau, şi mai rău ajungeţi să trăiţi doar ca să ucideţi.”

,,Dar sufletul....?”

,,Dacă te gândeşti doar la sufletul tău, rămâi. În acest caz  cei de acolo sau de oriunde nu mai au nevoie de tine.”

,, Dar rugăciunile...?”

,, Pentru tine nu sunt decât nişte cuvinte ca şi celelalte ale celorlalţi. Vorbe în vânt, strigăte de ajutor în furtuna viselor tale deşarte. Strigăte care se vor transforma în urlete de disperare, pe care nu le va mai auzi nimeni ...”

Cu aceste cuvinte, maestru şi ucenic se despărţiră cu mulţi ani în urmă. Sângele tânăr al lui Francois fierbea şi raţiunea îi era tulburată de dorinţa de a face acte de vitejie de care nu mai auzise nimeni până atunci şi de care, cu siguranţă, va auzi o lume intreagă peste veacuri.

Înainte de a se întoarce, Francois, într-o ultimă scrisoare către maestrul său, îi ceru sfatul: ,,Dacă aş rămâne aici pentru totdeauna, în nisipurile acestea străine şi departe de locurile atât de dragi mie, ar trebui să îmi ascut tăişul sabiei chiar şi pe patul de moarte, şi nu ştiu dacă în momentele în care aş părăsi această lume, nu aş fi nevoit să curm viaţa cuiva ca să mor de moarte bună şi nu de pumnalul vreunui necunoscut care năvăleşte peste mine, ştiindu-mă muribund, în ultimele clipe din viaţa aceasta. Deci ce mă sfătuieşti, preabunule părinte? ” După doi ani primi răspunsul pe care îl aştepta cu nerăbdare. Era sfătuit să se întoarcă să îi fie de  ajutor în mănăstire. Pentru început avea să fie paracliserul şi lumănărarul bisericii.

                                                                        

*

*             *

 

      Într-una din zile, Francois işi aduse aminte de micul păstor şi coborî la poalele muntelui să îl caute. Cutreieră toate văile şi platourile. Nu îl găsi. Seara se hotărî să se întoarcă. Ştia că va ajunge spre dimineaţă sus în munte, dar nu se temea. Acum era odihnit şi putea să meargă toată noaptea fără să se oprească. Un sunet de corn îl trezi din contemplare. Departe, pe celălalt versant al muntelui, zări un punct negru înconjurat de pete albe care se mişcau  continuu înspre vale. Era păstorul în mijlocul turmei sale. Ar fi vrut să se ducă la el, dar renunţă la acest gând. Îşi propusese să revină zilele următoare. Aşa şi facu timp de câteva săptămâni. De fiecare dată se întorcea fără nici un rezultat. Păstorul şi turma i se arătau mereu pe versantul opus şi întotdeauna în depărtare. După un timp renunţă. Se simţea pentru prima dată înfrânt definitiv. Ieşise învingător în zeci de lupte, iar acum nu întelegea de ce. Voia să îi răspundă păstorului la întrebări şi să îi spună adevărul despre măcelurile şi crimele la care luase şi el parte în acele locuri blestemate.

 

       Era o zi frumoasă de august. Francois tocmai se întorcea din plimbarea lui matinală în mijlocul pădurii, unde obişnuia să îşi făca rugăciunile de dimineaţă, fără să fie deranjat de nimeni.  La poarta mănăstirii îl aştepta micul păstor.

-          Buna ziua, cavalerule!

Francois se uită atent la acesta.

-          Într-adevăr copile, să ai şi tu o zi bună! Ce gânduri te aduc pe la noi?

-          Am auzit că m-ai căutat.

-          Aşa este. Îţi eram dator cu nişte răspunsuri.

-          Nu mai este nevoie. Am aflat între timp acele răspunsuri

-          Şi atunci ce mai doreşti de la mine, răspunse enervat Francois.

-          Să îmi povesteşti despre războaie şi despre oameni. Despre vitejia ta şi a celorlalţi.

-          Eu sunt doar un laş. Am fugit din propria-mi cale şi m-am avântat în lupte fără folos.

Copilul îl privi nedumerit.

-          Vreau să merg acolo..

-          Nici să nu te gândeşti. Rămâi lângă turma ta şi ...

-          Vreau să fii maestrul meu.

-          Nu voi lăsa pe nimeni care îmi iese în cale să urmeze drumul pe care am fost eu.

Păstorul se aşeză în genunchi.

-          Voi face şi voi învăţa tot ce imi vei cere.

Francois se uită neinduplecat în ochii băiatului şi văzu aceea dorinţă pe care ştia că nu i-o va lua nimeni, aceea determinare care îl va face să nu asculte sfaturile nimănui şi să îşi indeplinească visul în ciuda tuturor piedicilor care i se vor pune în cale. Cunoştea foarte bine aceste lucruri, care îi aduceau aminte de el şi de adolescenţa sa în care fusese ucenicul lui Gustave.

*

*               *

După trei ani de ucenicie, micul păstor învăţase meşteşugul armelor mai bine şi mai repede decât se aşteptase Francois. Acum ştia să citească în latină şi greacă. Mai mult, fusese învăţat de stareţul mănăstirii astronomie şi chimie, iar  Francois îi dezvăluise tainele comerţului din Orient.

-          Când o să îmi dai drumul să plec ? a fost întrebat Francois de către ucenicul său.

-          Înainte să pleci în această călătorie trebuie să mai ştii ceva.

-          Ce?

-          Meşteşugul lumânărilor.

-          De ce?

-          Ca să înveţi să aprinzi lumini pentru vieţile pe care o să le iei în cruntele tale războaie.

Vizualizări: 61

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


admin
Comentariu publicat de Gabriela Mimi Boroianu pe Mai 16, 2017 la 12:13am
Felicitări!

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->