Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Îmi făcusem un plan. Speram ca el să mă ajute să termin şcoala, fără să aduc vreo atingere cuiva, dar mai ales sensului vieții mele, a moralei şi a demnităţii mele, iar eu să plătesc chiria la mătuşa lui, achitându-i banii în două rate lunare. Credeam că pot duce planul la bun sfârşit. Susținută de educaţia primită în familie, la şcoală, la tanti, puteam să-l accept pe băiatul care mă ajutase să locuiesc într-una din camerele mătuşii lui. Eram un copil. Culesesem până atunci numai laurii învăţăturii, un copil prea încrezător în legenda că binele învinge întotdeauna răul. Eram mulţumită că pot termina şcoala, că pot continua visul de a învăţa mai mult decât îmi putea oferi familia. Asta mă obliga să-i trec cu vederea acestui prieten şi vecin, unele abateri de la regulile bunului simţ. Pentru că acest om trebuie să poarte un nume, îl vom numi Nabal. Ca să lămurim începutului relației mele cu Nabal, voi vorbi despre mătuşa la care trebuia să mă mut provizoriu şi despre care Nabal îmi vorbise. Doamna era soţia unui domn amabil şi curtenitor. Mama Adina, așa cum am numit-o pe mătuşa lui Nabal, era un om agreabil. Avea un zâmbet permanent pe care îl afișa încă de dimineaţă, păstrându-l aşa întreaga zi, dacă nimic nu o supăra. Avea un caracter ce putea fi lesne dominat, deşi fusese cea mai mare dintre surorile ei. Nabal mai avea doi fraţi, unul din prima căsătorie a mamei lor, iar celălalt din cea de a doua, erau dezbinaţi şi diferiţi, comună fiindu-le numai lipsa de instrucție. Surpriza familiei era soţul
14


mamei lui Nabal. Un domn la care uitându-te, ţi se năştea întrebarea: "ce caută acest om aici?". Văzându-l pe soţul acestei doamne care era distrus psihic, m-am gândit cu groază că poate şi el o fi intrat din greşeală în această familie şi destinul l-o fi obligat să rămână cu ei. Gândul acesta m-a înfiorat. Totuşi, am căutat să mă îndepărtez de această idee, fiindcă şcoala mea era atât de importantă, încât nu trebuia să mă sperii sau să consider că vreodată aceşti hidoşi vor fi rudele mele. Camera unde locuiam, era separată de celălalt corp al casei în care mătuşa şi unchiul lui Nabal îşi împleteau zilele destul de liniştite. Erau nişte oameni cu vederi mai bune, cu un interes oarecare pentru cultură, cu un respect faţă de vecini şi de propria lor viaţă. Aveam condiții să-mi fac temele, o oarecare intimitate, în sensul că, mătuşa lui Nabal - mama Adina, venea des la mine sub diferite pretexte: să bem o cafea, să-mi aducă o prăjitură, sau să întrebe dacă am nevoie de ceva. Dimineaţa, înainte să plec la şcoală, îşi făcea cafeaua, având obiceiul să măture curtea în timp ce îşi savura lichidul amar. Nu era fumătoare şi asta îmi plăcea. Uneori mă invita să beau câte o gură de "drog" cum îi spunea ea în glumă… - Ia, nu te sfii! mă poftea mama Adina … Părea a fi sinceră. Era de altfel, intuind că nepotului ei iar face bine o relaţie cu mine. - Mulţumesc! răspundeam, dar mă grăbesc. Poate mâine, am să mă bucur de oferta dumneavoastră… A doua zi, mama Adina a făcut cafeaua, a măturat şi m-a aşteptat cu ibricul pe aragaz, ca să nu se răcească.

Vizualizări: 40

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Februarie 20, 2019 la 9:34am


INACTIV
Comentariu publicat de Cati Urucu pe Februarie 20, 2019 la 7:47am

Vă mulţumesc, Lenuş  Lungu!


admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Februarie 20, 2019 la 1:04am

Lecturat cu mare drag!

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->