Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

Îmi rătăcește sufletul în lume,
Tot căutând o cale să te întâlnească, 
Dar tu ai învățat să te ascunzi atât de bine,
Iar lui, îi e din ce în ce mai greu să te găsească.

Poate-ai uitat cât mi-e de drag să te privesc, 
Cu câtă dragoste mă pierd în ochii tăi, 
O! Doamne, cât aș vrea să-ți amintesc 
Și să întorc spre mine a tale căi.

Mi-e sufletul o mare de durere.
Ce-ntre-ale lumii maluri se frământă.
Chemându-te-n furtuni, să te întorci iubire,
La fel că altă dată, să fim iarăși împreună.

Să împărțim din nou aceleași vise 
Și-aceiași inimă s-o împărțim la doi.
M-am săturat s-alerg pe drumuri ce-s închise, 
Îmi vreau bucata mea de suflet înapoi! 

Te vreau pe tine jumătatea mea pierdută, 
Nu înțeleg, cu ce-am greșit de fugi de mine? 
Te-am căutat în lumea asta toată,
Dar tu ai învățat să te ascunzi atât de bine.

Îmi rătăcește sufletul sperând mereu 
Că poate într-o zi am să te reîntâlnesc. 
Tu ești jumatea sufletului meu,
Eu fără tine nu știu cum să trăiesc.

de Gabriela Mimi Boroianu 
09.10.2013

Vizualizări: 107

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


admin
Comentariu publicat de Gabriela Mimi Boroianu pe Iunie 2, 2014 la 9:02am
Mulţumesc, Agafia!

decedat
Comentariu publicat de Agafia Dragan pe Iunie 2, 2014 la 8:52am

Frumos!


admin
Comentariu publicat de Gabriela Mimi Boroianu pe Iunie 2, 2014 la 6:34am
Vă mulţumesc , doamnă Ana Munteanu Draghici!

INACTIV
Comentariu publicat de Ana Munteanu Draghici pe Iunie 2, 2014 la 3:02am


INACTIV
Comentariu publicat de Ana Munteanu Draghici pe Iunie 2, 2014 la 3:01am

O traire emotionala plina de profunzime si sensibilitate.Refuzul de-a exista fara iubire :
,,Tu esti jumatatea sufletului meu,/Eu fara tine nu stiu sa traiesc''.


admin
Comentariu publicat de Gabriela Mimi Boroianu pe Iunie 1, 2014 la 10:02pm
Mulţumesc , Sora Aurora!

INACTIV
Comentariu publicat de Sora Ilzi-Aurora pe Iunie 1, 2014 la 9:57pm

Felicitari!


admin
Comentariu publicat de Gabriela Mimi Boroianu pe Iunie 1, 2014 la 9:17pm
Mulţumesc mult, Lenuş!

admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Iunie 1, 2014 la 9:09pm

Minunate versuri Mimi!.. Versuri sensibile pline de iubire....Felicitări!


admin
Comentariu publicat de Gabriela Mimi Boroianu pe Iunie 1, 2014 la 7:30pm
Mulţumesc mult , domnule Viorel! Toate poezia este mai mult o chemare iar versul acela este punctul cel mai de sus , e mai mult un strigăt . Asa cum ultimul vers este punctul cel de jos , mai mult o soaptă.

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->