Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite mâine

Un strigăt în noapte

Mă simt singură... Atât de singură că nu mă mai recunosc, nu-mi mai găsesc un rost în lumea aceasta.
Nu reușesc să dau o utilitate timpului meu. Îmi trec clipele printre degete, știu că ar trebui să strâng pumnul dar nu am voința necesară. De fapt nu voință ci o lipsă totală de... rost. Mă întreb mereu de ce aș face-o, pentru ce sau pentru cine când simt că nu-i sunt nimănui de folos. Nici măcar pentru mine nu simt că merită să strâng pumnul...
Era o vreme când nimic nu mi se părea imposibil când priveam în ochii tăi și știam că pot trece peste orice doar ca să te am alături. Te iubesc, dar azi acest lucru nu mi se mai pare suficient că să-i dea vieții mele un rost. Ceilalți... m-am mințit o perioadă că au nevoie de mine dar e doar o minciună pe care ți-o spui singur că să găsești o utilitate timpului petrecut în această viață. Poate că le-aş lipsi un timp dar... totul se uită pierdut în cotidian. Nici măcar ție nu-ți mai sunt de folos... Nu reușesc să te mai înțeleg. Mereu ți-ai păstrat gândurile pentru tine dar măcar îți eram parter de vise. Azi nu mai visăm sau cel puțin nu împreună. Totul e o rutină care ne înghite zi de zi ucigându-ne iubirea. Suntem unul lângă altul aproape tot timpul dar nu suntem împreună... Mereu e cineva între noi iar atunci când suntem singuri te izolezi pentru că nu găsești nimic de spus. Poate ar fi multe dar ... nu-ți găsești cuvintele. Și tăcerea vorbește în felul ei...
Lumea își urmează curgerea firească, mereu spre mâine, într-o goană nebună de a prinde timpul din urmă. M-am oprit pentru o clipă și am privit în jur ...e atâta inutilitate în tot ce facem... iar moartea e atât de aproape. Îi simt mirosul perfid și ochii arzându-mi ceafa... Nu mi-e frică. Nici măcar regrete nu am. Doar un dor se ridică în mine ca o chemare spre absolut .
Mă strânge haina asta de lut...
mi-aş deschide pieptul să respir libertate.
Mă dor aripile sufletului închise de viață, se vor deschise într-un zbor deasupra de vremuri.
Simt curgerea timpului în mine numărându-mi pașii neputincioși, numărând de câte ori am deschis și am închis ochii speranței. Aş pune mâinile la urechi să nu-l mai aud.. Mă mișc prin viață ca un robot după un program bine stabilit iar aceasta rutină îmi macină dorințele.
Mă cheamă universul îi aud strigătul cu fiecare gând ce-mi lăcrimează.
Mor... în mine...
Și, Doamne!
Mi-e atât de dor de nemurire...

de Gabriela Mimi Boroianu
06.09.2015

Vizualizări: 88

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


ACTIV
Comentariu publicat de Giurgiu Silvia pe Septembrie 12, 2015 la 1:10am
Rascolitor mesajul si foarte frumoasa scriere!Apreciere sincera!

admin
Comentariu publicat de Gabriela Mimi Boroianu pe Septembrie 11, 2015 la 10:21pm
Mulțumesc din suflet pentru citire și apreciere Lenus, Agafia! Doamna Valentina onorată de popas și comentariul făcut, vă mulțumesc mult!

ACTIV
Comentariu publicat de valentina becart pe Septembrie 11, 2015 la 10:15pm

"Nici măcar ție nu-ți mai sunt de folos... Nu reușesc să te mai înțeleg. Mereu ți-ai păstrat gândurile pentru tine dar măcar îți eram parter de vise. Azi nu mai visăm sau cel puțin nu împreună. Totul e o rutină care ne înghite zi de zi ucigându-ne iubirea. Suntem unul lângă altul aproape tot timpul dar nu suntem împreună... Mereu e cineva între noi iar atunci când suntem singuri te izolezi pentru că nu găsești nimic de spus. Poate ar fi multe dar ... nu-ți găsești cuvintele. Și tăcerea vorbește în felul ei..." O scriere în care "singurătatea" şi-a făcut cuib în sufletul poetei, aceasta ajungând în pragul "nonsensului", a strigătului şi a disperării. Cei apropiaţi sunt surzi şi indiferenţi. Nu "obişnuinţa" ucide, ci gândul celuilalt, incapabil să să conştientizeze că a primit în dar ceva minunat, şi nu pentru veşnicie. Într-o zi... acest dar va fi luat. Regretele "după" sunt fără rost şi meschine. Această "comoditate" ucide totul, să nu-i spun altfel... Uneori, e bine să ai parte de puţină singurătate pentru a te regăsi, a ne regăsi, a ne redefini... Fie-ţi singurătatea uşoară alături de ceilalţi singuratici ai lumii. Sunt atât de mulţi, din păcate...
Cu încântare şi senin,
Valentina


admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Septembrie 11, 2015 la 9:25pm
Superb Mimi!

decedat
Comentariu publicat de Agafia Dragan pe Septembrie 11, 2015 la 8:48pm

Frumos si emotionant.


admin
Comentariu publicat de Gabriela Mimi Boroianu pe Septembrie 11, 2015 la 4:51pm
Vă mulțumesc din suflet tuturor pentru citire și apreciere. Sper să reușesc ca tot romanul să placă la fel de mult ca acest fragment!

ACTIV
Comentariu publicat de Veronica Carjeu pe Septembrie 11, 2015 la 1:29pm

Strigatul singuratatii ajunge pana in sufletul cititorului. Felicitari!


INACTIV
Comentariu publicat de Caprar Florin pe Septembrie 10, 2015 la 8:25pm

Un strigat al durerii caruia poate numai ecoul ii mai raspunde ! Minunat scris ca intotdeauna !


ACTIV
Comentariu publicat de Mihaela Moşneanu pe Septembrie 10, 2015 la 2:00pm

Textul este tulburător de trist şi mai ales, atât de realist pentru multe persoane, dacă l-ar citi. Transmite mult ,,feeling'', ajunge direct în suflet. Am citit cu drag,

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->