Zile de naştere

Astăzi nu este ziua de naştere a nimănui

Când mă întorc acasă în satul unde am deschis prima oară ochii, după o lungă lipsă lucrurile din casă se scutură din amorțire și parcă atinse de o baghetă magică se trezesc la viață. Rafturile bibliotecii din cameră se scutură de praful uitării, sub care cărțile și albumele cu poze vechi de familie au tânjit luni de zile după o mână caldă și iubitoare care să le mângâie coperțile și să le răsfoiască în căutarea tainelor ascunse între paginile lor îngălbenite. Focul în soba mare de teracotă din odaie a înviat și el în această seară de decembrie și duduie vesel trosnind și luminând încăperea cu scânteieri jucăușe. Umbrele lucrurilor s-au trezit din amorțire și prind să danseze fericite pe pereți în penumbra încăperii, laolaltă cu limbile flăcărilor din sobă într-un balet livresc. Frigul care se încuibase încă de la sosirea iernii în tăcerile nostalgice ale zidurilor, se retrage în trombă din cameră, pe fereastra deschisă, odată cu aerul de încremenire, lăsând loc suflului proaspăt ozonat ce năvălește pe aceeași fereastră și aromelor de căldură și de rășină ce se revarsă din sobă. Spiritul casei infiltrat în inima lucrurilor dăruie încăperii o patină de ,,vino încoace” care mă cucerește imediat și mă invită la o seară tihnită, răsfoind pagini cu amintiri la gura sobei.

După ce mă schimb ies din casă cu dorința de a merge la mama, nerăbdătoare să o îmbrățișez după lunga despărțire și să petrec seara cu ea. Mă așteaptă deja, căci am vorbit mai devreme.

Țărâna bătrână a satului mi-a recunoscut pașii, care atât de rar i-au bătătorit ulița în ultimii ani și mă întâmpină cu fastul cuvenit unui fiu rătăcitor, întors acasă.

Dintre toți ai mei cei mai în vârstă mi-a mai rămas doar mama, care mă întâmpină cu lacrimi de bucurie în priviri. O Îmbrățișez cu duioșie și inima-mi începe să bată mai grăbită, înecată de căldura lacrimilor simțind alături pâlpâirea domoală de iubire ce mă învăluie , emanând din fibrele plăpânde ale acelui trup împuținat de eroziunile agresive ale vieții trăite într-o continuă luptă cu vicisitudinile.

-Sărut mâna mamă și bine te-am găsit! -Îi spun cu emoție în voce.

-Bun venit acasă, fata mea! -Îmi șoptește ea, zâmbind printre lacrimi. Scot o batistă și îi șterg obrazul ud cu piele ofilită, luminat de o aureolă de noblețe degajată de sufletul ei cuprins de fericirea revederii. Îi zâmbesc fără multe vorbe ca să nu mă năpădească lacrimile ce le rețin cu greu în gât. Astfel îmbrățișate intrăm în casă.

În treacăt cuprind cu priviri avide camera părinților, care azi e locuită doar de ea. Bunul meu tată ne-a lăsat plecând în veșnicie cu vreo câțiva ani în urmă. A închis ochii fără veste, lăsând un gol mare în viețile noastre și mai ales în sufletul înlăcrimat al mamei. Candela arde palidă sub icoana pictată pe sticlă a fecioarei Maria cu pruncul, așezată pe peretele de răsărit al camerei și răsfrânge umbre domoale pe fotografia lui. Din eternitate mă întâmpină zâmbind jovial, cu obișnuitul său surâs în colțul gurii. Atârnat de un fir roșu cu albastru de lână împletită deasupra iconiței îmi trimite parfumul său un mănunchi de busuioc uscat. Pe vitrina din colț într-un vas de lut , mama a pus câteva crenguțe verzi de vâsc. Se obișnuiește astfel pe la noi, în preajma Crăciunului să se pună în casă vâsc. Se spune, că îndepărtează spiritele rele.

Atmosfera simplă cu patină ancestrală de tradiție și credință mă transportă în anii copilăriei, când eram eu însămi parte integrantă a acestui mic univers al satului meu. Îmi părea în concepția mea de atunci o lume prea mare pentru mine, căreia jinduiam să-i cunosc tainele și nemărginirea. Azi, prin contrast aceeași lume când o privesc cu ochii omului adult cunoscător al unor orizonturi îndepărtate, mă face să mă simt un uriaș rătăcit într-un univers liliputan, prea strâmt ca să-i mai cuprindă setea de zbor al sufletului. Cu toate acestea, în mod paradoxal am înțeles de mult, că nu pot trăi prea mult departe de acest univers al meu, pentru că doar aici mă simt acasă. Aici când mă reîntorc, mă invadează o bucurie curată, autentică ce-mi crește cu adevărat aripi în suflet, mă face să mă simt tânără și mi se înzecesc forțele interioare. Pentru mine în sătucul meu e ascuns izvorul cu apă vie ce face să-mi reînvie florile sufletului, ofilite de prea multă înstrăinare și tristeți.

De când am pus piciorul din nou pe drumul colbuit al satului mi-am amintit cine sunt cu adevărat. Până nu demult, mă simțeam în această lume largă asemenea unui mărunt fir de nisip pe o plajă fără margini. Acum mă simt ca o puternică și însemnată prințesă a acestor locuri. De la sosire mi-a crescut în suflet un zâmbet fericit și nu reușește să mai rămână ascuns doar în inimă, mi s-a lățit pe figură ca o aureolă luminoasă . Mărturisesc că totul se întâmplă aievea și simt metamorfozându-se în mine tot mai prezent copilul de odinioară ce aștepta sărbătorile de iarnă cu aripile sufletului gata să zboare de bucurie cot la cot cu îngerii de lumină, în căutarea minunilor din colindele Crăciunului.

Ne așezăm -eu și mama, pe fotoliile din cameră dinaintea sobei de teracota ce încălzește camera simplă cu macate de lână așternute pe pat și pe pereți, țesute de ea și de bunica Gherghina în lungile ierni apuse.

Abia ce am pătruns pe tărâmul natal și amintirile încep să se amestece cu imaginile din fotografiile tăcute, din vitrină. Ne zâmbește din amintirile mele și din una din fotografiile înrămate de pe perete bunica mea cea năzdrăvană, Gherghina. Lângă fereastră deasupra unei mese vechi de lemn acoperită cu o față cusută de mână, cu motive înflorate în culori vii, se sprijină pe perete un dulap înalt cu rafturi tot din lemn, plin cu mici suveniruri: câteva cărți de rugăciuni, o biblie veche pe care tata obișnuia să o răsfoiască adesea și de fotografii frumos înrămate ale celor din familia mea dintre care unii sunt azi doar umbre palide în arhivele amintirilor noastre. Privesc fascinată împrejur și din fibrele obiectelor îmi șoptesc icoanele dragi, povești și reînvie în minte întâmplări, sub forma unor flashuri ascunse în energii lor subtile, aureolate.

Vizualizări: 39

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


ACTIV
Comentariu publicat de Mihail Toma pe Decembrie 19, 2016 la 10:17am

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->