VÂNĂTOREA

Când luna se rezemase în cornu-i
în vârful teiului bătrân din coastă,
cu frunza, tăvălug, între copite
mistreții coboară la balta albastră.

Grăsunii se pierd în lanul de grâu;
stau vânătorii momâi după leasă,
ochiul dilată pupila flămândă
de prada sortită, cu vin tămâioasă.

Mistrețul miroase praful de armă
și pufăie a pericol pe nări;
se-mprăștie turma în liniștea nopții
spre neagra pădure pe alte cărări.

Moțăie vânătorul în câmpul deschis,
iar luna scăldă lanul în alb;
godacul pierdut aleargă buimac.
Un foc ! Dezamăgire. Vânatul e slab.

Aleargă scrofița-napoi grohăind
pe firul cald de sânge-nchegat;
de-acum începe, de drept, vânătoarea...
că turma s-a-ntors la locul spurcat.

Se sună din corn adunarea,
vânătorii aleargă cu ranița-n spate
mai grea decât plumbul din teașcă –
sunt urmăriți îndeaproape de moarte.

Șeful muștruluiește pe rând, câte unul:
- Măi, de ce porți arma în mână,
când pierzi mistreții-n cătare ?
- Lăcomia, cum e vorba, nu-i niciodată bună!

- Acum vă înțeleg; tăria voastră de țintași
azi ați lăsat-o în carmangerie,
dar cei de-acasă așteaptă pulpa și rărunchii;
voi ca la circ: o vedem, o pipăim și nu e.

ION PĂRĂIANU

Vizualizări: 35

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


ACTIV
Comentariu publicat de ION PĂRĂIANU pe Iulie 25, 2015 la 11:48pm

Distinse domnule Ioan Muntean, sunteți „pe poziție„ Mare vânător !


admin
Comentariu publicat de Ioan Muntean pe Iulie 25, 2015 la 11:01pm

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->