Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Mă risipesc în zările albastre și zbor cu gândul către infinit

Cu mintea ascuțită tai lumina-n două cum taie păsările aerul

Cu aripile fâlfâind să poată să străpungă cerul.

Iubirea ce o port o duc către zenit.

 

Atâtea daruri ard în pieptul clocotind și temeri se tot cern

Din cerul minții, în zborul ce mă poartă să cuprind nemărginirea,

La gândul că n-am să pot să-ndeplinesc menirea

Cât ceasu’-n trupul cel de lut îmi este tern.

 

Aștern pe aripi culori din curcubeul care mă străbate

Făcându-le să străluceacă-n coborâre tot mai viu,

Purtând sigiliu’-mpărătesc, ca în momentul când ating nadirul știu

Că tot ce am de sus, e focul viu arzând pentru eternitate.

 

Cobor alene în picaj ușor, aterizând pe coama unui munte

Să pot cuprinde-ntreaga panoramă respirând-o-ncetișor

Chiar de mă străpunge-n măduva spinării mirosul dulce-acrișor

Al celor ce privesc de jos, neîndrăznind să treacă nicio punte.

 

Sigiliul ce îl port ascuns în cuta de pe frunte e arma care-mi dă putere

Să pot să mă ridic din orișice cădere când lumea e departe

Să pot să-mi port pecetea când fiecare-și face parte și împarte

Dreptatea după fire în neștire, nemaiputând privi la cel ce e-n durere.

 

Iubirea e singura avere care mă-nsoțește în orice odisee.

Doar ea călătorește înfruntând furtuni, urcând pe povârnișuri,

Lovindu-se de stânci ce au ascunse prăpăstii adânci cu mărăcinișuri;

Pășește lent, făr-a se pierde, tot îngânând o veche melopee.

 

Cornelia Mazilu

Vizualizări: 91

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


INACTIV
Comentariu publicat de Mazilu Cornelia pe Iunie 26, 2014 la 3:37pm

Vă mulțumesc cu inima pentru trecerea pașilor și pentru adierea de gând!


decedat
Comentariu publicat de Agafia Dragan pe Iunie 25, 2014 la 2:14pm

Sincere aprecieri!


admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Iunie 25, 2014 la 4:39am

Frumoase versuri!

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->